Loading Posts...

Vești bune! NiceHash s-a relansat

nicehash

După aproape trei săptămâni, site-ul NiceHash este iarăși funcțional. Nu se știe nimic în continuare despre fondurile furate.

După jaful de zeci de milioane de dolari de pe data de 11 decembrie, NiceHash se relansează. Gazeta Bitcoin a tratat pe larg subiectul aici și aici.

În seara de 19 decembrie, reprezentanții serviciului au anunțat pe site-ul personal, dar și pe social media că vor redeschide porțile până la finalul zilei următoare.

nicehash_tweet

Și chiar s-au ținut de cuvânt. Cel puțin parțial.

Astăzi, la aproape o zi distanță de termenul anunțat, site-ul www.NiceHash.com este iarăși disponibil. Minatul este de asemenea posibil.

Pe Facebook a apărut între timp o nouă postare, prin care utilizatorii sunt îndemnați să își genereze portofele și parole noi.

Minerii nu mai văd însă în clientul NiceHash vechile balanțe pe care le dețineau înainte de furtul fondurilor.

Aparent, cei cu portofele NiceHash pot vedea două balanțe – cea nouă arătând fonduri zero și cea veche afișând disponibilul anterior hack-ului. La numeroasele comentarii ale utilizatorilor, reprezentanții companiei au postat următorul mesaj:

“În urma breșei de securitate, fondurile deținute în portofelul NiceHash au fost furate. Ne-am gândit să afișam atât vechea balanță, cât și pe cea nouă.

Am reușit să rezervăm fondurile necesare pentru rambursarea balanțelor cu ajutorul unui grup internațional de investitori.

Data rambursării balanțelor vechi va fi comunicată pe 31 ianuarie 2018. Avem nevoie de acest interval de timp pentru a ne asigura că toate actele sunt în regulă, așadar vă rugăm să aveți răbdare”.

Cei care își vindeau puterea de hash prin intermediul NiceHash și care aveau de încasat bani anterior atacului

Rămâne de văzut câți utilizatori vor mai avea încredere să cumpere putere de hash prin intermediul NiceHash, dar și câți vor fi de acord să își pună iar rig-urile la lucru prin intermediul acestui serviciu.

Te-ai numărat printre utilizatorii păgubiți? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

3
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...