Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Nu nimiciți statul, evitați-l (CAP. 11.7)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_11.7

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă partea a șaptea din capitolul 11 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al LVII-lea: Nu nimiciți statul, evitați-l

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea a V-a: Salvarea lumii prin anarhism
Capitolul 11: Crypto digitalizează anarhismul și face vechile concepte să explodeze
de Wendy McElroy

Anarhistul individualist din sec. XIX Benjamin Tucker s-a referit la anarhism ca la o “societate prin contract”. Contractele pot exprima orice schimbare, de la chirii la prostituție, de la asigurări la afaceri cu droguri. Contractele nu sunt legale sau ilegale, ci doar consensuale. La fel cum crypto ocolește băncile centrale și descentralizează controlul economic până la nivel de individ, contractele smart au potențialul de a ocoli o mare parte din sistemul legal și de a returna oamenilor legea – legea contractelor. Dar, la fel ca și în cazul crypto, contractele nu vor avea nevoie de un intermediar de încredere.

– Wendy McElroy, “Cum oferă Blockchain-ul justiție privată

Fragmentul anterior din The Satoshi Revolution a fost intitulat “Cum oferă Blockchain-ul justiție privată”. Acesta a examinat un argument cheie utilizat pentru a contra posibilitatea de lege liberală sau privată. Pe scurt: pentru ca justiția să funcționeze, conținutul și administrarea justiției trebuie să fie vast acceptate, iar acceptarea este bazată pe un sistem considerat a fi legitim. Legitimitatea este apreciată a se sprijini pe consens – pe judecata la care ajung cei mai mulți – nu pe alegerea individuală. Aceasta înseamnă că administrarea justiției trebuie să fie centralizată și omogenizată de o agenție care se bucură de consens deoarece o astfel de agenție se bucură și de conformitate, dacă nu de respect. Dinamica prealabilă are nevoie de stat. Când nici obediența, nici respectul nu sunt prezente, atunci sistemul de justiție comandă conformitatea prin intermediul violenței instituționalizate a aplicării legii.

Paralelele între crypto și justiție

Argumentul pentru banii fiat și împotriva crypto este remarcabil de similar. Pentru a funcționa, se spune, o valută are nevoie să fie vast acceptată, iar asta se întâmplă doar când publicul o vede ca fiind legitimă. Este necesar un consens. Logica: o valută trebuie să fie emisă de o agenție care se bucură de suportul publicului și care poate comanda conformitate în forma de acceptare. Dacă “valuta consensuală” nu este utilizată în mod voluntar sau dacă suferă din cauza competiției, atunci folosirea ei poate fi forțată de o forță instituționalizată, precum legile mijloacelor legale de plată. Din nou, este nevoie de stat.

Acest tip de raționament nu este valid pentru valută; nu este valid nici pentru justiție. Crypto a dovedit că un consimțământ individual combinat cu un instrument de administrare – Blockchain-ul – poate crea o valută pe care alții o acceptă. Valuta are nevoie doar de consimțământul utilizatorilor, nu un consens vast, iar conformitatea cu Blockchain-ul este o chestiune automată.

Totuși, argumentul de consens atât pentru valută cât și pentru justiție nu doar că nu este valid. Este foarte necinstit. Pentru un singur motiv, că este o contradicție de termeni. Dacă administrarea și acceptarea unui “serviciu” se bazează pe forță, atunci serviciul nu este văzut pe larg ca fiind legitim; ba din contră.

Argumentul conține de asemenea mai multe jonglerii legate de concept. Una se referă la modul în care sunt prezentate consimțământul și consensul. Consimțământul este echivalent cu legitimitatea. Asta sună rezonabil, deoarece la nivel personal, chiar este. Consimțământul și legitimitatea sunt cauza și efectul când se discută dorința unei persoane de a se implica într-un schimb; un mariaj devine legitim când se spune “da”. Însă argumentul legitimității se schimbă abrupt când introduce consensul. În acest punct, legitimitatea nu se mai bazează pe consimțământul individual, ci pe o agreare colectivă în care consimțământul individual este democratizat; majoritatea câștigă. Individul pierde. Așa cum declara satirul politic P.J. O’Rourke, “consensul bipartit. Acestea sunt cele mai înfricoșătoare două cuvinte la Washington. Consensul bipartit este ca și cum doctorul și avocatul meu se pun de acord cu soția că eu am nevoie de ajutor”.

Argumentul consensului se sprijină pe geografie. Deoarece comunitățile sunt definite geografic, se presupune că legile omogene geografic trebuie să existe, iar ele sunt de obicei stabilite de o formă a regulii majorității. Legătura dintre alegeri rezultă în politicieni – adică oameni împuterniciți prin consens – care aprobă legi care se aplică fiecărui individ, de exemplu, indiferent dacă individul își dă sau nu consimțământul.

Ce se întâmplă când geografia nu definește o comunitate și nici instituțiile acesteia? Crypto a răspuns la această întrebare cel puțin într-o anumită zonă: valuta. Banii nu mai sunt limitați la fiat emis de jurisdicții, care decurg din punctele fizice de șoc numite bănci. Crypto descentralizează valuta și evită geografia statului. Cheia pentru lege privată și justiție privată este aceeași cu cheia pentru bani: eliminarea intermediarului de încredere prin descentralizarea controlului până la nivel de individ.

Justiție privată

Justiția are loc când toată lumea primește ce merită. Legea privată sau liberală constă în reguli necesare pentru a fi atins acest țel.

Cel mai stăruitor teoretician asupra legii private ar putea să fie liberalistul Randy Barnett, care predă teoria legală și contractele legale la Universitatea Georgetown. În cartea sa The Structure of Liberty (n.r. Structura libertății), Barnett susține că adjudecarea și aplicarea legii ar trebui să fie administrate privat, iar deficiențele să fie adresate de piața liberă; un exemplu în acest sens pentru crypto este emergența exchange-urilor descentralizate în ceea ce privește rezolvarea problemelor de conversie. Barnett argumentează că legea privată este soluția pentru influența coruptă cu care sunt învestite interesele și că inevitabil puterea va fi exercitată asupra justiției.

Legea privată este incredibil de simplă în comparație cu modelele moderne. Barnett scria că “Fiecare dolar cheltuit pentru pedepsirea unui consumator sau traficant de droguri este un dolar ce nu poate fi cheltuit pe colectarea restituirii de la un hoț. Fiecare oră consumată pe investigarea unui consumator sau traficant de droguri este o oră ce ar fi putut fi folosită pentru căutarea unui copil pierdut. Fiecare proces ținut pentru condamnarea unui consumator sau traficant de droguri este un timp al instanței ce ar fi putut fi folosit pentru condamnarea unui violator”. Legea liberală este legea contractelor. Și, așa cum scria și emblematicul Murray Rothbard, “Nu este treaba legii să facă pe cineva să fie bun sau respectuos sau moral sau curat sau integru”. Legea ar trebui să facă din oameni un întreg.

(Notă: cum ar putea legea contractelor să administreze frauda și alte acte de agresiune va fi adresat în fragmentele următoare. Acest fragment discută despre schimb.)

Legea privată necesită două lucruri: interacțiune voluntară și un instrument de aplicare. Din nou, interacțiunea voluntară este contractul, care nu este limitat la schimbul economic. Nu există niciun fel de contact uman – implicat, verbal sau scris – ce nu poate fi guvernat.

Obstacolul la care s-au poticnit teoriile legii private este instrumentul de aplicare. Dintr-un singur motiv, că invită participarea unui intermediar de încredere. Terțul, în legea privată, ar fi unul de pe piața liberă și, probabil, ar fi limitat de dinamici precum dorința de păstrare a unei bune reputații. Însă orice model de lege care depinde de un terț de încredere este vulnerabil la corupție, incompetență și alți factori de risc. Cu cât depinde mai mult, cu atât devine și mai vulnerabil.

Geniul lui Satoshi Nakamoto a constat în eliminarea problemei intermediarului de încredere din schimburile economice, însă potențialul Blockchain-ului se extinde mult mai departe. Acesta are implicații profunde pentru legea contractelor.

Unele din implicațiile Blockchain-ului asupra legii contractelor

Un transfer pe Blockchain este un contract peer-to-peer simplist, care memorează termenii pentru cei implicați și care este văzut drept valid de comunitatea din jur, datorită transparenței. Este un schimb voluntar. Blockchain-ul este de asemenea un instrument de aplicare care încorporează termenii de execuție, ca ireversibilitatea, asupra cărora ambele părți s-au pus de acord; înțelegerea lor este exprimată prin dorința de a folosi Blockchain-ul. Astfel, Blockchain-ul exprimă ambele necesități pentru legea liberală; el facilitează interacțiunea voluntară și acționează ca un instrument de aplicare.

Când legea se rezumă la contracte și la executarea acestora, atunci codul este literalmente lege. Asta sună simplist deoarece exprimă simplitudinea legii private.

Însă schimburile peer-to-peer și unice oferite de Blockchain au valoare limitată pentru societățile care necesită lucruri complexe, precum contractele de închiriere în curs de desfășurare. Acesta este punctul în care contractele smart (discutate în fragmentul anterior) intră în joc. Contractele care se execută singure permit indivizilor să scape de limitările Blockchain-ului prin setarea propriilor termeni adiționali pentru un schimb și aplicarea acestuia, inclusiv provizioanele pentru rambursare. Contractele smart sunt într-un stadiu primitiv de dezvoltare în acest moment, însă semnificația lor socială și politică este limpede. Ele descentralizează legea până la nivel de individ prin personalizarea termenilor de agreare și prin eliminarea nevoii de instrumente terțe de aplicare.

Această paradigmă a legii nu are legătură cu geografia, fapt ce o face să nu necesite o așa zisă nevoie de consens. Blockchain-ul elimină granițele și duce mai departe un contract consimțit de orice jurisdicție din lume. Implicațiile acestui lucru sunt imense.

Dacă fiecare schimb definește și execută o versiune proprie a legii și dacă justiția constă în fiecare persoană care primește ce merită, atunci oamenii își pot programa propria lor versiune asupra ce este just, iar multele viziuni despre “justiție” pot exista și se pot executa în paralel și în pace. O persoană și-ar putea duce traiul prin contracte care exprimă legea obișnuită Occidentală. Vecinul său evreu ortodox ar putea prefera contracte care cuprind legea hasidică. Alt vecin ar putea fi un comunist. Dacă justiția este descentralizată până la nivel de individ, atunci diversitatea luxuriantă nu este doar posibilă, ci și inevitabilă. Cu alte cuvinte, o piață liberă în justiție.

Codul nu este doar legea, ci și justiția.

Nevoia de aplicare a legii, de procurori și de arbitri n-ar fi eliminată, dar ar fi redusă atât de mult încât ar fi invizibilă pentru cei mai mulți oameni. Nevoia nu ar fi eliminată deoarece ea este în continuare necesară pentru a adresa cel puțin operațiunile din viața zilnică, dar și tulburările din viața zilnică: actele de fraudă și alte violențe.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele cincizeci și șapte de fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

Sursa – News.Bitcoin.com

1
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...