Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Intimitatea este o premisă a drepturilor omului (CAP. 6)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_6

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă partea întâi din capitolul 6 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al XXII-lea: (Crypto) Intimitatea previne violența și crima

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea a II-a: Principiul moral al intimității
Capitolul 6: Intimitatea este o premisă a drepturilor omului
de Wendy McElroy

(Crypto) Intimitatea previne violența și crima (Cap. 6.1)

Spre deosebire de comunitățile asociate cu noțiunea de “anarhie”, în cazul anarhiei crypto guvernul nu este distrus temporar, ci este interzis și inutil în mod permanent. Este o comunitate unde amenințările violente nu-și au rostul, deoarece violența este imposibilă, iar violența este imposibilă întrucât participanții nu pot fi asociați cu numele lor reale și nici cu adresele fizice.

Wei Dai

 

Un titlu din 6 februarie 2018 din publicația Reason avertiza, “Guvernele urăsc Bitcoin și banii cash din același motiv: pentru că protejează intimitatea oamenilor”. Următorul articol îl citează pe Secretarul Trezoreriei S.U.A., Steve Mnuchin – “Un subiect asupra căruia ne vom concentra în cadrul (n.r. summit-ului) G-20 este să ne asigurăm că (n.r. Bitcoin) nu ajunge la nivelul conturilor elvețiene”. Mnuchin respinge plățile, investițiile sau deținerea de criptovalute deoarece nu pot fi urmărite ușor de guvern.

Intimitatea este arena de luptă unde într-un final monedele digitale vor izbândi sau vor fi răpuse. Motorul care le alimentează, Blockchain-ul, este conceput pe premisa anonimității sau pseudo-anonimității. Blockchain-ul a fost realizat special pentru a arunca în derizoriu “intermediarii de încredere”, cum ar fi băncile centrale, care acționează ca niște centre de colectare de date pentru guvern.

Wei Dai și Mnuchin par că sunt diametral opuși, dar ei spun multe despre același lucru, chiar dacă concluziile sunt în antiteză. Intimitatea previne violența.

Pentru Wei Dai, acesta este un lucru bun. Intimitatea este ceva extraordinar de benefic oamenilor, pentru că le dă putere și îi protejează în fața guvernului. Desigur, intimitatea poate ascunde actele de violență sau de fraudă, exact cum exprimarea liberă poate promova minciuni; fiecare instrument poate fi o armă. Totuși, de cele mai multe ori, această violență prevenită este menționată de guvern împotriva celor care îi contestă autoritatea: evazioniști, infractori, comercianți ai piețelor negre sau gri, traficanți de droguri sau utilizatori. Guvernul pedepsește răufăcătorii, indiferent dacă legile sunt juste sau nu și indiferent dacă acești oameni ajunseseră la înțelegere între ei prin consimțământ. Din punctul de vedere al crypto-anarhiștilor, cum este Wei Dai, nu putem vorbi despre o infracțiune decât atunci când o persoană este rănită sau când o proprietate este distrusă. Violența apare atunci când o terță parte intervine în forță între adulți care au înțelegeri între ei sau între oameni care-și văd de treburile lor.

Pentru Mnuchin, rolul intimității în prevenirea violenței este unul rău, deoarece el (n.r. Mnuchin) administrează puterea de coerciție a guvernului asupra oamenilor pașnici. Desigur, el nu o numește violență, ci aplicare a legii. Asta nu schimbă faptul că agenții guvernamentali pun pistolul la tâmplă nelegiuiților pașnici și fac asta nu pentru că așa s-ar cuveni, ci pentru obiecțiile celor din urmă.

Altfel spus: Wei Dai ridică în slăvi intimitatea pentru că promovează o societate “a lucrurilor pașnice”. Mnuchin blamează intimitatea din același motiv.

Tentativele continue de năruire a criptovalutelor sunt justificate în fața publicului prin falsa afirmație că doar infractorii au nevoie “să se ascundă” (The Satoshi Revolution dărâmă acest concept în fragmentul numit “Ce aveți de ascuns? Totul!”).

Argumentele apărătorilor intimității sunt în general apă de ploaie. În schimb, ei ar trebui să aibă coloana vertebrală dreaptă, să fie puternici și să argumenteze la înălțime. Argumente la înălțime: intimitatea și drepturile omului sunt, și au fost mereu, niște concepte strâns legate, care oferă oamenilor libertate. Guvernul vrea ca oamenii să renunțe la intimitate, pentru că ei ar renunța astfel și la o amenințare fioroasă la adresa autorității.

Intimitatea, prin calitățile ei, este ceva esențial pentru drepturile omului și nu poate fi separată de ele.

Istoria intimității și a drepturilor

(Aici, prin intimitate se înțelege “dreptul cuiva de a-și controla datele personale”. Dacă un om completează în mod voluntar un document guvernamental sau dacă își deconspiră datele personale, atunci el pierde dreptul și capacitatea de a controla ce se întâmplă mai departe cu ele. Dar datele păstrate la secret pot fi obținute prin violență; oamenii pot fi forțați să spună ce gândesc; casele pot fi scormonite, iar computerele pot fi sparte. Intimitatea crypto, încastrată în cheile private, constă în informații ascunse, pe care guvernul le vrea cu orice preț.)

Istoria poate fi privită ca un îndelungat experiment social și intelectual.

Presupune că ai fi Dumnezeu. Ești mai presus de spațiu și timp și poți observa cursul și impactul conceptelor dezvoltării umane de-a lungul veacurilor. Revoluția americană este alimentată și se inspiră din cea franceză. Imperiul Britanic ia naștere în secolul al XVI-lea, când britanicii înființează primele colonii, iar acestea apoi încurajează mercantilismul; după al doilea război mondial, ce mai rămâne din Imperiu se prăbușește în fața mișcărilor de independență anti-colonialiste, care au favorizat comunismul. De la jumătatea secolului XVI, britanicii încep să facă negoț cu sclavi peste ocean, până la apariția vocilor care spun că “fiecare om este propriul său stăpân”. Istoria este un laborator unde efectele sociale și politice pot fi desenate, inclusiv efectul intimității. Într-adevăr, rezultatele nu sunt măsurabile așa cum se întâmplă în domeniul științific, dar evidențiază bine și concluziile sunt clare.

Evocarea istoriei conferă un avantaj puternic. Pentru cei care pun preț pe fapte, exemplele concrete pot fi convingătoare. Mai mult, exemplele din istorie permit comunității crypto să corecteze greșeli ce pot fi fatale; mai precis, este vorba de atitudinea defensivă față de intimitate, în condițiile în care ar trebui să asistăm de fapt la o ofensivă, pentru că domeniul crypto are principii morale înalte.

Independența financiară nu este punctul din care trebuie începută demonstrarea legăturii dintre intimitate și drepturile umane, deoarece tot ce este legat de bani determină apariția imediată a cinismului. Banii obținuți cu sudoarea frunții și prin merit sunt rădăcina tuturor lucrurilor bune; ei hrănesc familii, sprijină invenții și cresc prosperitatea tuturor. Averea câștigată din eforturi oneste trebuie sărbătorită, trebuie să fie un exemplu și trebuie ferită de jefuitori.

Dar banii au fost demonizați și numiți “ochiul dracului” de aceia care se împotrivesc donațiilor, plăților, taxelor sau altor forme de jaf. Magnitudinea jafurilor este un testament care arată incredibila putere a banilor. Și dacă jaful nu poate fi justificat, înseamnă că banii au fost luați cu japca. Astfel, banii și toți care au încercat să reziste jafurilor au fost considerați a fi în afara legii sau corupți moral.

Un punct mai bun de unde se poate începe o corelare a intimității cu drepturile omului este libertatea religiei și procesul echitabil. O insurecție crucială din secolul al XVI-lea a definit evoluția ambelor noțiuni în societatea Occidentală. Totul se învârtea în jurul dreptului oricărui om de a-și păstra credințele religioase doar pentru el, astfel încât acest aspect să nu poată fi folosit împotriva lui într-o instanță de judecată. O versiune actuală a acestui drept se numește “al cincilea amendament” – acesta invocă ideea ca într-un proces echitabil un acuzat să nu fie forțat să mărturisească împotriva sa. Chiar dacă temeiul unui proces echitabil este considerat a fi posibilitatea unui vinovat de a face recurs, adevăratul beneficiar este cel din stradă, care chiar dacă realizează asta sau nu, are parte de protecție în fața unei puteri arbitrare.

Insurecția are un fundal. În 1534, Henry al VIII-lea a negat autoritatea Papei și a înființat Biserica Anglicană, aceasta păstrând cele mai tradiționale rituri catolice. Astfel, protestanții, numiți disidenți, au fost deseori judecați pentru erezie; tortura era ceva obișnuit în cadrul proceselor. La finalul anilor 1530, protestantul John Lambert a fost ars de viu pentru erezie. În timpul procesului, Lambert a devenit primul englez care a proclamat că în numele lui Dumnezeu și al legii este ilegal ca un om să se acuze singur. El a făcut apel la respectarea intimității cugetului.

Dreptul omului de a nu mărturisi împotriva sa are precedente, dar nu a fost aplicat în instanțele de judecată din Anglia până la finalul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Acest drept are rădăcini adânci în istoria persecuțiilor religioase. Instanțele solicitau pârâtului să răspundă unui puhoi de întrebări bazate pe probele adunate cu ajutorul martorilor sau al surselor de informare, fără a-i spune învinuitului de ce anume este acuzat. Interogarea avea ca scop atragerea pârâtului într-o cursă, astfel încât să mărturisească. Oamenii erau judecați pentru simple suspiciuni și dacă erau găsiți vinovați, erau siliți să spună numele altor eretici. Tăcerea era considerată mărturisire.

În 1563, John Foxe a publicat Istoria Martirilor, care a avut o influență imensă și care a fost numită “abecedarul liberalist” al drepturilor procedurale. El a argumentat dreptul de a nu spune nimic. Dreptul de a păstra secrete informațiile personale.

Mai cunoscut a fost însă liberalistul John Lilburne, care a întărit în 1637 procedurile lui  Foxe, atunci când a fost adus înaintea judecătorilor de la Star Chamber pentru propagarea cărților puritane. În loc să fie acuzat, Lilburne a fost întrebat cum pledează. Refuzând să jure, el nu a răspuns întrebărilor care îl făceau să mărturisească împotriva sa. Lilburne a fost amendat, biciuit, pus la stâlpul infamiei și condamnat la închisoare până când ar fi mărturisit. În pușcărie el a scris despre tratamentul brutal la care a fost supus, în lucrarea intitulată The Work of the Beast. În 1641, când mult-hulita Star Chamber a fost abolită și când dreptul omului de a nu spune nimic a fost recunoscut, a avut și Lilburne parte de o susținere vastă.

Puritanii care au scăpat de persecutarea religioasă în Lumea Nouă au dus mai departe idealurile lui Lilburne, chiar dacă multe dintre instanțele din colonii au apelat la tortură pentru a obține mărturii, plus că le-au cerut pârâților să mărturisească împotriva lor. Totuși, în timpul în care coloniile deveniseră state, șase din ele aveau clauze în Constituție împotriva auto-incriminării și ulterior mai multe au procedat similar. Dreptul unui acuzat de a nu fi constrâns să vorbească a fost înființat la nivel național prin al cincilea amendament al Drepturilor Omului: “Nicio persoană […] (n.r. nu poate) să fie silită în vreun caz penal să fie martoră împotriva propriei persoane […]”.

Dreptul de a nu te auto-incrimina – intimitatea informațiilor personale – este nucleul unui proces echitabil. El este ilustrat în istorie în lupta pentru libertarea religioasă. A fost cea mai puternică formă de protecție față de tortura aplicată de autoritățile statului.

Atacarea intimității înseamnă atacarea drepturilor

Dreptul omului de a nu se auto-incrimina este în prezent subiectul unui atac orchestrat de către cei care spun că acest lucru este împotriva “securității” și împotriva altor interese guvernamentale, cum ar fi prevenirea evaziunii fiscale. Cererea stringentă a cheilor de criptare și a cheilor private crypto sunt doar două exemple de atacuri violente ale guvernului asupra intimității.

Intimitatea – dreptul de a încuia ușa de la intrare, dreptul de a nu spune nimic – a fost protejată atât de mult încât a părut că este ceva garantat. Dar oamenii uită; intimitatea a luat ființă din faptul că unii au acceptat să fie torturați și omorâți în loc să divulge dușmanilor informațiile personale. Marile greșeli ale guvernelor din trecut au fost corectate și prevenite prin sângele disidenților încăpățânați. Aceleași mari greșeli sunt pe cale să se repete, dacă aspectele intime, cum ar fi situația financiară, nu vor fi respectate, ci vor fi demonizate.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele douăzeci și două de fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

Sursa – News.Bitcoin.com

4
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...