Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Crypto ca justiție proprietară și soluție pentru violența privată (CAP. 11.5)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_11.5

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă partea a cincea din capitolul 11 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al LV-lea: Crypto ca justiție proprietară și soluție pentru violența privată

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea a V-a: Salvarea lumii prin anarhism
Capitolul 11: Crypto digitalizează anarhismul și face vechile concepte să explodeze
de Wendy McElroy

Viziunea liberală spune că actorii umani sunt propriii lor stăpâni și acești stăpâni proprii sunt capabili de a-și însuși resurse rare, nedeținute de nimeni prin gospodărirea din viziunea lui Locke – un tip de primă utilizare sau o activitate de trasare a granițelor. Evident, un actor trebuie să fie deja stăpânul propriului său trup pentru a fi un gospodar; această stăpânire nu este obținută prin gospodărire ci  se presupune că există în orice act de apărare a gospodăriei.

Stephan Kinsella

 

A fi propriul tău stăpân este fundația justiției pieței libere. Există trei căi de a răspunde la întrebarea “Cine este stăpânul tau?”: tu ești stăpânul tău, ceea ce înseamnă stăpânire proprie; altcineva este stăpânul tău, ceea ce înseamnă sclavie; sau, reprezinți niște bunuri nerevendicate, cum sunt bagajele de la obiecte pierdute. Anarhismul este credința că fiecare este stăpân asupra propriului trup, asupra proprietății sale și are dreptul de a se folosi de ambele în mod pașnic.

Dar ce se întâmplă dacă alții preferă agresiunea? Anarhismul pieței libere se luptă cu modul de a oferi justiție privată; altfel spus, cum poate o societate pașnică să prevină sau să remedieze violența pe care indivizii o comit unii împotriva altora? Pentru mulți, soluțiile pieței libere par ipotetice deoarece în general ele sunt forțate să opereze pe acest tărâm. Statul refuză să permită sistemelor rivale de justiție să intre în competiție cu el; ce oferă cel mai mult sistemelor cu care se află în competiție este la adresa autorităților religioase care exercită o jurisdicție limitată asupra membrilor care își dau consimțământul.

Anarhismul crypto schimbă acest modus operandi. La fel cum crypto și Blockchain-ul au revoluționat schimburile economice, el are potențialul de a face același lucru cu alte interacțiuni, precum cele din justiție. Un suflu de aer proaspăt străbate vechile teorii și probleme politice; experiența și viziunile anarhismului trecut nu trebuie să fie spulberate. Aceste planuri ale justiției pot fi păstrate și comparate cu soluțiile devenite posibile prin anarhismul crypto. Fie ca anarhismul mai bun să câștige. Fie ca aspectele cele mai bune ale anarhismului să se contopească. Soluțiile ar trebui să evolueze în paralel pe piața liberă astfel încât indivizii să poată alege.

Mai întâi, principiile specifice ale justiției anarhice crypto

Cea mai simplă cale de a înțelege justiția este prin a da oamenilor ce merită. Această idee vine de la Aristotel. Adevărata dificultate începe prin a-ți da seama cine ce merită și de ce.

– Michael Sandel, filosof politic american

 

Acel cine este orice individ lipsit de ceea ce-i aparține de drept. Această definiție elimină infracțiunile fără victime și infracțiunile împotriva statului. Doar indivizii pot deveni victime prin negarea proprietăților pe care le dețin. Tărâmul legal este redus la dispute contractuale și la prejudicii  – adică la acte care cauzează pierderi sau daune altora.

Ce-ul justiției – ținta sa – este utilizarea specifică a trupului sau a proprietății luată pe nedrept. Cu crypto, negarea constă aproape mereu în agoniseli luate prin violență directă, amenințări sau fraudă. Justiția se bazează pe restaurarea status quo-ului victimei în forma de returnare a proprietății furate sau a echivalentului acesteia, alături de o compensare rezonabilă pentru pierderile asociate, precum timpul, suferința, neplăcerea și perioada de negare. Agresorul ar putea fi pedepsit sau nu prin intermediul sancțiunilor sociale. Acțiunile rele ale ofensatorului ar putea fi, de exemplu, publicate într-o bază de date care prezintă informații valide și care percepe taxe pentru folosirea serviciului.

De ce-ul: Schimbul pașnic îi îmbogățește pe indivizi și creează o societate liberă. În contrast, agresiunea sau violența îi întorc pe indivizi la un stadiu al naturii lui Hobbes – un război al tuturor împotriva tuturor. Asta este sălbăticie, nu societate. Folosirea violenței instituționalizate a statului pentru a ține lucrurile în frâu este sclavie, nu libertate.

Acel CUM al justiției

Cum-ul justiției este piesa lipsă.

În termeni generali, autoapărarea reprezintă respectivul cum. Autoapărarea descentralizează justiția până la nivel de individ. Asta este ce oferă dreptul de a deține o armă: o cale descentralizată și peer-to-peer prin care indivizii se apără pe ei înșiși.

Autoapărarea se împarte în trei categorii sau stadii brute: prevenirea, acțiunea directă și remediul. (Prevenirea este discutată în Capitolul 9, Partea 6.) Există o diferență cheie între autoapărare și acțiunea de a remedia o agresiune. Apărarea directă are loc în timp real când o persoană este confruntată prin violență, cum ar fi o spargere; folosirea forței de apărare în acel moment este evident adecvată. Însă remediul are loc după, când agresiunea este un fapt împlinit.

Prevenirea și autoapărarea directă nu sunt provocări mari pentru anarhism. Ambele pot fi adresate prin acțiuni individuale sau cu ajutorul unui furnizor de servicii care este angajat sau concediat după bunul plac. Pentru cei mai mulți oameni, remediul este stadiul în care anarhismul se poticnește. Acesta este punctul în care ei își predau autoapărarea către monopolul centralizat al unui intermediar de încredere ce nu poate fi concediat: din nou, statul.

În articolul său “Why the Elites Prefer a Centralized Legal System“ (n.r. De ce elitele preferă un sistem legal centralizat), istoricul Chris Calton observă că “motivația de a centraliza autoritatea legală a fost în întregime politică”. Un serviciu vital a căzut sub controlul celor de la putere care au impus un sistem legal misterios și în creștere asupra unei întregi populații în numele consistenței. Cu o perversiune obscenă, “justiția” a ajuns să fie identificată cu violența instituționalizată a poliției, a instanțelor și a închisorilor. Situația este similară cu a crede că serviciul vital al comerțului necesită monopolurile băncilor centrale și ale banilor emiși de stat.

Calton continuă cu “Însă la începutul secolului XIX, consistența a fost prețuită mai puțin decât flexibilitatea în sistemul legal. Când instanțele erau locale, oamenii unei comunități date au avut un interes învestit în a vedea justiția făcută în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte […] Și pentru cei care nu au avut norocul de a se afla la vârful ierarhiei legale – cei lipsiți de educație, săracii, femeile, copiii și negrii – această flexibilitate a susținut chiar și noțiunile moderne de justiție – chiar dacă erau imperfecte – mai eficient decât au făcut-o instanțele ce au urmat, care au fost centralizate și consistente din punct de vedere legal”.

Cele mai multe sisteme Occidentale de justiție au fost construite pe dreptul comun, care a fost înlocuit pe scară largă cu dreptul civil. Partea 1 a capitolului 8 din The Satoshi Revolution – “Crypto – Lege civilă versus drept comun“ – explică faptul că “Legea comună oferă un plan legal alternativ. Cu rădăcini adânci în tradiția engleză, este un corp de lege care se dezvoltă de la nivel local înainte. Ea nu implică prezența Parlamentului. Vine din decisive juridical decentralization care apart din dispute legale reale […]”. Răspunsurile prezentate de dreptul comun pot fi corecte sau greșite în orice caz particular, dar nu sunt codificate pentru a beneficia privilegiații. Dreptul comun este numit așa pentru că beneficiază persoana comună. Și este un pas uriaș înspre descentralizare. Exercitarea puterii de către fiecare individ asupra propriei vieți este scopul cel mai înalt.

De ce am avea un intermediar de încredere?

Când autoapărarea este descentralizată, de ce n-ar putea oamenii pur și simplu să-și administreze propriile remedii pentru agresiunile din trecut? Cu siguranță, ei au acest drept. Ei pot pe bună dreptate să-și revendice fondurile crypto furate prin accesarea contului digital al unui hoț, de exemplu, și să-și sustragă înapoi monedele. Dar sunt motive bune pentru care asta nu ar fi ceva înțelept. Victima ar putea greși referitor la identitatea infractorului, fapt ce ar transforma așa zisul remediu într-un act de violență; obținerea restituirii poate fi periculoasă sau peste puterile victimei; obținerea poate eșua; de asemenea, ar putea fi prejudiciați terți nevinovați, iar cel care caută remediul poate fi tras la răspundere.

Problema terțului nevinovat este argumentul principal pentru angajarea unui intermediar care să remedieze agresiunea. Pentru spectator și pentru restul societății, de obicei nu este clar cine este victima și cine este agresorul. În autoapărare directă, spectatorii care asistă când o persoană este atacată știu care este victima; dacă scoate o armă, actul în mod evident este unul de autoapărare și nu unul de agresiune. Când o femeie își trage înapoi geanta înșfăcată, terții nu cred că o fură; ea își revendică proprietatea. Același lucru nu este valabil când vine vorba de recuperarea personală a monedelor furate din contul unui hoț. Pentru terți, cum ar fi compania care administrează depozitele hoțului, sustragerea este un furt.

În exemplele precedente, acțiunile victimelor și agresorilor sunt aceleași în principiu. Și unii și alții ar putea scoate arma; o geantă este trasă și într-o parte și într-alta. Conturile sunt sparte. În afara cazului în care asistă la violență de la început, un spectator nu poate ști care este agresorul. Asta face ca remediile personale să fie foarte riscante. Gândiți-vă: un colier este furat și proprietarul îl recunoaște la gâtul unei persoane de pe stradă. Totuși, smulgerea colierului de la gâtul celui care-l poartă pare o violență pentru întreaga societate. Un bun samaritean ar putea interveni pentru a preveni ceea ce el crede că este un atac la o persoană nevinovată. Între timp, adevăratul agresor ar putea striga “Poliția!” și ar putea spune că victima este hoțul. Cum pot oamenii să distingă între autoapărare și agresiune?

Este un test simplu precum cel cu hârtia de turnesol: Cine deține proprietatea? Răspunsul clarifică actul de violență și autoapărarea. Drept urmare, pentru a fi eficient, un remediu ar trebui să permită terților să identifice cine deține bunul implicat.

Crypto ca justiție proprietară

În eseul său “The Proprietary Theory of Justice in the Libertarian Tradition“ (n.r. Teoria proprietară a justiției în tradiția liberală), Carl Watner scria că “Teoria proprietară a justiției este interesată de un singur lucru: determinarea crucială a titlurilor de proprietate juste versus cele injuste ale indivizilor asupra propriilor trupuri și asupra obiectelor materiale din jurul lor”.

De departe, cea mai bună cale a indivizilor de a folosi justiția proprietară este prin contractarea unui intermediar de încredere a cărui reputație și afacere depind de acuratețea din practicile sale de afaceri. În acest caz, “încrederea” se bazează pe merit și pe performanță; relația de încredere durează doar cât timp victima prețuiește serviciul. Scopul intermediarului este de a returna proprietatea furată, dar el acționează de asemenea ca protector pentru spectatori, părțile nevinovate care ar putea fi implicate și chiar și pentru agresor. Precum o afacere pe o piață competitivă, intermediarul de încredere are o motivare solidă pentru a reduce costurile și complicațiile din lezarea cuiva.

Cel mai comun mecanism propus al justiției proprietare este agenția privată de apărare. Aceasta ar putea funcționa cam în aceeași manieră ca departamentele private de pompieri pe care le contractează proprietarii de case. Detaliile despre cum ar opera aceste agenții sunt în cea mai mare parte speculative datorită monopolului statului asupra justiției și deoarece nu se poate prezice cum ar putea evolua soluțiile pieței libere în lipsa statului. Cu toate acestea, anarhiștii au încercat să facă asta de mulți ani.

David Friedman schițează o viziune în cartea sa Machinery of Freedom (n.r. Mașinăria libertății). Friedman începe cu considerația că “cel mai ușor caz, soluționarea disputelor care implică contracte între firme bine stabilite”. Soluționarea între exchange-uri crypto bine stabilite ar fi similară în mare. Multe astfel de dispute sunt stabilite printr-o arbitrare specificată chiar în contracte ca o cale de a evita cheltuielile și neplăcerile instanțelor. “În prezent, deciziile arbitrate sunt în general aplicabile în instanțele guvernamentale”, admite Friedman, “dar aceasta este o dezvoltare recentă; istoric, aplicarea a venit din dorința unei firmer de a-și menține reputația”.

Dar în cazul disputelor violente? “Protecția la coerciție este un bine în economie”, explică Friedman. “În prezent se vinde într-o varietate de forme – gărzile oferite de Brink’s (n.r. companie americană de pază și protecție), lacăte, alarme pentru hoți. În timp ce eficiența poliției guvernamentale scade, aceste alternative ale pieței pentru poliție, la fel ca și alternativele pieței pentru instanțe, devin mai populare. Să presupunem, atunci, că la un moment dat în viitor nu va mai exista poliție guvernamentală, iar în schimb vor fi agenții private de protecție. Aceste agenții vând clienților serviciul de protecție în fața infracțiunii. Poate că de asemenea vor garanta și performanța prin asigurarea clienților față de pierderile rezultate din actele de infracțiune”. Asigurarea cumpărată de la agenția privată de apărare devine remediul imediat al victimei. Apoi, agenția începe să recupereze proprietatea și costul serviciilor sale de la agresor, asumându-și riscul de a eșua.

Friedman conchide cu “Ceea ce am descris este însuși aranjamentul înlocuitor. În practică, odată ce instituțiile capitaliste anarhice sunt bine stabilite, agențiile de protecție vor anticipa astfel de dificultăți și vor aranja contracte în avans, înainte de a avea loc conflicte specifice […]”.

Totuși, până când dovezilor principiale li se va permite să existe, sistemul anarhist al justiției proprietare rămâne doar o discuție. Din fericire, crypto poate oferi o dovadă evazivă a principiului în zona furturilor. Dintr-un singur motiv, el rezolvă problema capitală ridicată de Watner: cum se poate stabili revendicarea proprietății care definește dacă uzul forței este defensiv sau agresiv. Blockchain-ul face asta automat. Structura sa răspunde inerent la întrebarea cheie a justiției proprietare.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele cincizeci și cinci de fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

Sursa – News.Bitcoin.com

1
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...