Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Casele de schimb – Un schimb de libertate pentru profit? (Cap. 3.6)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_3.6
Casele de schimb – Un schimb de libertate pentru profit?

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă ultima parte din capitolul 3 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al XV-lea: Un schimb de libertate pentru profit?

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea I: Problema încrederii în intermediari
Capitolul 3: Tentativa de a-l desfiinţa pe Satoshi
de Wendy McElroy

Casele de schimb – Un schimb de libertate pentru profit? (Cap. 3.6)

Cel mai bun “intermediar de încredere” dintre toți este acela care nu există, iar necesitatea acestuia a fost eliminată prin design-ul protocolului, sau a fost automatizată și distruibuită către părțile care participă la protocol. Strategia recentă a ajutat la dezvoltarea celor mai promițătoare aspecte ale securității protocolului, incluzând amestecurile digitale, calculele private între mai multe părți și bazele de date elastice Bizantine. Aceste implementări și altele similare vor fi utilizate pentru a reduce radical costurile asociate actual cu intermediarii de încredere și pentru a rezolva multe dintre problemele importante legate de anonimitate, integritate, dreptul asupra proprietății și ranforsarea contractelor, dar în același timp vor fi minimizate costurile uriașe ale creării și funcționării instituțiilor intermediarilor de încredere.

Nick Szabo

 

Splendoarea discernământului lui Satoshi Nakamoto în ceea ce privește problema “intermediarilor de încredere” nu este atât de vizibilă. Nici importanța acesteia asupra libertății nu este vizibilă. Nu este nici măcar o viziune economică sau o evitare inteligentă a guvernului; este însăși cheia progresului uman și este la fel de importantă precum conceptul dreptului de proprietate, libertatea de exprimare și libertatea religioasă.

Aparent, este nevoie mai întâi să nu fim de acord cu Satoshi, pentru a ajunge la punctul de înțelegere deplină.

Terții de încredere sunt intermediarii dintre două părți care vor să facă o afacere, dar au nevoie ca schimbul să fie administrat de cineva pe post de escrow. Intermediarii pot fi un lucru bun, deoarece ei reprezintă evoluția naturală și prețioasă a complexei societăți umane. În timp ce societatea trecea de perioada trocului, oamenii aveau nevoie de reprezentanți în care să se încreadă în ceea ce privește cunoștințele personale și reputația. Transferurile internaționale de bani, garantarea împrumuturilor, investițiile în start-up-uri… lucrurile de acest gen au permis stabilirea și dezvoltarea afacerilor.

Există însă și un aspect personal. Un om de încredere poate acționa și ca un protector al părinților aflați la distanță sau care și-au pierdut capacitatea de a munci. Aici este vorba de oameni care au nevoie de ajutorul celorlalți.

Intermediarul de încredere poate fi o instituție financiară, un membru al familiei, un avocat, un prieten sau un străin recomandat. Nu este greșit să spunem că o economie complexă nu poate exista fără ei.

Dar nu la astfel de terți s-a referit Satoshi. El a discreditat denaturările obscene. Intermediarii de încredere au fost corupți de către guvern și transformați într-o imagine grotească. În loc să fie aleși liber de oameni, în funcție de propriile interese, ei sunt niște “alegeri” impuse de guvern în funcție de nevoile acestuia. Cu alte cuvinte, acești intermediari, cum ar fi băncile centrale, servesc guvernul pe cheltuiala oamenilor, despre care se zice că ar fi clienții lor, dar în realitate oamenii sunt raportați la guvern, investigați și persecutați pentru că întreprind afaceri pe banii proprii.

Băncile centrale, alături de celelalte forme de finanțare, au transformat valoarea imensă a terților de încredere într-o formă de opresiune. Acum câțiva ani vorbeam cu un prieten aflat în vizită, care era dintr-o țară comunistă. Îmi spunea că nimeni nu a deschis vreo afacere acolo, pentru că procesul ar fi durat ani de zile și ar fi fost nevoie de tone de hârțogăraie pentru a vinde o felie de pâine cuiva. Desigur, franzelele circulau, pentru că piața neagră a înflorit în afara canalelor “oficiale”; vânzarea și cumpărarea de bunuri sunt aspecte fundamentale ale vieții însăși. Ele nu pot fi nimicite. Pot fi doar incriminate. Asta este ce face guvernul față de averi și față de cursul comunității, când decide cine sau ce poate fi un terț de încredere.

Criptovalutele au aruncat guvernul într-o buclă. Mai întâi nu a înțeles ce este crypto și, ca urmare, nu a luat în serios fenomenul. În final a apărut și un licăr de înțelegere. Nu asupra dinamicii tehnice, desigur, ci referitor la implicațiile politice și sociale. A fost și este o amenințare. Guvernele nu mai controlau emiterea banilor, iar intermediarii de încredere la care erau forțați oamenii să apeleze deveniseră irelevanți.

Guvernele vor să recapete controlul. Unele interzic criptovalutele; altele își emit propriile valute digitale; multe se luptă pentru o soluție legală. În mare, politicienii doar se luptă. Ei încearcă să dețină micromanagementul banilor, care este cheia controlului social.

Cum? Era inevitabilă apariția unei noi forme de bani pe piața liberă, care să fie folosiți mai mult decât pentru schimburi, și care să-și asume multe din rolurile banilor, cum ar fi speculația sau schimbul direct. Exchange-urile descentralizate au evoluat și permit extinderea banilor digitali fără ca aceștia să își piardă caracteristicile inițiale – acelea prin care ofereau oamenilor anonimitate și control. Dar, spre deosebire de oamenii care îi folosesc, aceste case de schimb au fost și sunt vizibile. Și sunt vulnerabile la atacurile autorităților.

Sunt două forme de reprimare a acestei exprimări a libertății și se folosesc ambele. Casele de schimb descentralizate care funcționează fără permisiunea guvernului sunt persecutate. Exchange-urile centralizate, care au licență și care sunt reglementate similar băncilor, sunt încurajate. În ultimă instanță se va ajunge ca toate tranzacțiile peer-to-peer să fie suspectate și incriminate, chiar dacă nu au loc prin intermediul caselor de schimb valutar.

Este incredibil aportul lui Satoshi, care a combinat importanța emiterii de bani cu “problema” intermediarilor de încredere. Nimeni nu a înțeles mai bine problemele implicate de tertii de încredere asupra libertății. Era veriga lipsă pe care nimeni nu a găsit-o.

În prezent intermediarii de încredere sunt un pericol pentru libertatea oamenilor, deoarece sunt niște brațe ale guvernului, pe care viziunea lui Satoshi încerca să le evite.

Caracteristica fundamentală a terților de pe piața liberă este aceea de a facilita lucrurile pentru oamenii care apelează la ei în mod voluntar și care sunt considerați a fi clienți. Ei oferă servicii pe piața liberă. O metodă brută, dar simplă, prin care se poate testa dacă un intermediar de încredere este un serviciu sau o amenințare, constă în punerea câtorva întrebări. Ajută acel intermediar la îmbunătățirea siguranței bunurilor cuiva, sau reprezintă un risc, indiferent de formă? Se poate alege una dintre mai multe opțiuni ale pieței libere, sau este vorba de niște instituții monopolizate, cu care oamenii sunt obligați să aibă de a face pentru a efectua niște operațiuni financiare necesare, cum ar fi transferurile internaționale? Intermediarul de încredere servește oamenilor sau guvernului?

Mulți dintre oameni au ajuns să fie atât de exploatați de băncile centrale și de intermediarii de încredere, încât au uitat că “serviciile” oferite ar trebui să fie niște “servicii” adevărate, și nu niște metode de opresiune. Adevăratele servicii nu confiscă și nici nu îngheață conturile atunci când nu este vorba de furt sau de fraudă. Nu raportează tranzacțiile unor entități ostile, cum ar fi guvernele lacome. Nu cer informații nepotrivite și nu refuză transferurile comercianților neautorizați.

Un terț de încredere valid este ca o persoană care schimba bani în vremurile de demult. Acest om v-ar număra banii în mod corect; ar verifica rata de schimb; v-ar oferi documentele tranzacției și apoi ați pleca. Și toate părțile participante la tranzacție ar fi satisfăcute. Exemplul de mai sus este simplu, desigur. Dar ilustrează ceva.

Dacă guvernul nu poate controla emiterea banilor, trebuie să controleze circulația. Guvernele realizează că au pierdut monopolul asupra banilor. Cea mai bună mișcare a lor este aceea de a controla circulația fiecărei unități monetare a societății, chiar dacă nu este o monedă creată de ele. Și exchange-urile sunt punctele prin care pot face acest lucru. Din nefericire, cele mai multe case de schimb sunt fericite să scape de birocrație în schimbul privilegiilor oficiale pe care le primesc.

Prosperitatea înseamnă independență și libertate. Îmi doresc ca în 2018 toată lumea să aibă parte de anonimitate și de protecție în fața autorităților.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele cincisprezece fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

 

Sursa – News.Bitcoin.com

4
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...