Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Aplicarea legii pieței libere pentru crypto (CAP. 9.6)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_9.6

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă partea a șasea din capitolul 9 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al XLIII-lea: Aplicarea legii pieței libere pentru crypto

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea a IV-a: Stat vs societate
Capitolul 9: Crypto ca război al claselor
de Wendy McElroy

Guvernul este o fabrică de legi. El aprobă legi în aceeași manieră în care o altă fabrică scoate matrițe de metal […] Dar, trebuie avut în vedere că o întreprindere care scoate matrițe de metal oferă un produs care este în general util cetățenilor și pe care cetățenii îl vor cumpăra voluntar; fabrica guvernului scoate constrângere care este utilă în principal guvernului însuși, însă este cumpărată (prin intermediul taxelor și al altor “onorarii”) în avans de oameni, care nu sunt vreodată în poziția de a refuza să cumpere.

– Robert LeFevre, The Nature of Man and His Government

 

O diferență cheie între stat și societate: cea din urmă nu-i forțează pe oameni să cumpere produse sau servicii pe care nu le vor. Societatea nu le cere să folosească băncile centrale, să cumpere aplicarea legii sau să finanțeze protecția militară față de națiunile străine. Oamenii pot refuza toate aceste tipuri de produse sau pot folosi un furnizor rival privat.

În contrast, statul forțează cumpărarea de astfel de produse pe baza faptului că ele sunt esențiale binelui societății. Nu doar atât, guvernul susține că monopolurile trebuie să acționeze ca terți de încredere.

La mijlocul conflictului dintre stat și societate stau viziunile antitetice ale terților de încredere. Statul insistă pe o definire neutră sau benevolă; adică un terț de încredere este o entitate care facilitează calitatea sau onestitatea interacțiunilor dintre oamenii care-l învestesc cu încredere. Descrierea ar putea fi corectă. Oameni pot folosi un avocat, de exemplu, pe post de intermediar într-o afacere. Dar un terț de încredere este neutru sau benevol doar când nimeni nu este forțat să-l folosească sau să-l finanțeze.

Ambele grupuri, ca cypherpunks și indivizii ca Satoshi Nakamoto au subliniat ironia amară din cuvântul “încredere” asociat cu acești terți. Cuvântul a fost o bătaie de joc. Într-un intermediar de încredere al statului nu se poate avea încredere pentru a acționa pe partea celor forțați să-i consume produsele și serviciile; el a acționat mereu doar pentru propriile interese. Lumea are nevoie mare de sisteme alternative și de abordări pentru care nicio încredere nu este necesară deoarece tranzacțiile pot fi verificate independent.

Blockchain-ul a fost conceput pentru a fi în sine o lege, cu transferuri pe care oricine le poate verifica. De asta este transparent, imuabil și descentralizat. El nu are nevoie de “încredere”, în cel mai pur sens al cuvântului. Blockchain-ul a fost conceput de asemenea pentru a preveni actele ocazionale de fraude personale, prin ireversibilitatea tranzacțiilor și prin folosirea unor ștampile temporale care evită dubla cheltuire.

Dar lupta cu actorii răi ocazionali, cum sunt oamenii care nu livrează produsele pentru care s-a plătit, nu reprezintă scopul principal al Blockchain-ului. Și nici nu ar trebui. Oricând ființele umane realizează schimburi, unele fraude apar deoarece natura umană are o tendință spre necinste. Unul ar putea spune că ăsta este ghinion, dar altul ar putea întreba: în comparație cu ce? Criptovaluta peer-to-peer și exchange-urile descentralizate nu ar trebui judecate după standardul perfecțiunii. Ele ar trebui judecate după cât de eficiente sunt în realizarea scopului lor primar: de a lupta cu atotpătrunzătoarele infracțiuni instituționalizate comise de stat împotriva societății – adică împotriva oamenilor – în special prin intermediul băncilor centrale și al banilor fiat.

Strategia genială de a face irelevanți terții de încredere prin înlocuirea și ignorarea lor este subestimată deoarece aceasta este de obicei limitată la tărâmul digital. De fapt, strategia are aplicare în cadrul societății și crypto este o parte a unei îndelungate tradiții politice a ceea ce se numește prevenire. Privind crypto prin aceste lentile se oferă alte perspective și viziuni, care sunt în totalitate compatibile cu libertatea personală.

Crypto ca parte a tradiției de prevenire

Crypto protejează indivizii în fața devastatoarelor infracțiuni instituționalizate ale statului prin faptul că le permite să evite băncile centrale și să își rețină datele private, care constituie puterea asupra propriilor vieți.

Liberalistul Robert LeFevre a fost unul dintre cei mai buni teoreticieni asupra modului de prevenire a infracțiunilor, în special cele comise de stat împotriva societății. El a întrebat “cum poate o societate să asigure cel mai bine justiția privată?”. Și a răspuns: apărare preemptivă prin care se evită infracțiunea înainte de a avea loc. Este un contrast mare față de modul în care cei mai mulți teoreticieni liberaliști au abordat întrebarea referitoare la justiție privată; ei s-au concentrat aproape în întregime asupra problemelor ca restituirea versus retribuție sau pe modul în care ar trebui să fie structurate agențiile de aplicare a justiției. Totuși, toate aceste probleme au devenit dinamice doar după ce a avut loc o încălcare a drepturilor. Ca și Satoshi, LeFevre a vrut un sistem care în primul rând să prevină să nu aibă loc infracțiuni instituționalizate ale statului.

Există paralele izbitoare între LeFevre și Satoshi. LeFevre încerca să evite și să înlocuiască un terț de încredere: tradiționala aplicare a legii, inclusiv instanțele, unde guvernul are monopol. Motivațiile celor doi au fost similare. LeFevre a văzut în aplicarea legii un eșec major, sau mai mult decât atât. Sub aparența de a oferi justiție, oamenii au fost oprimați prin reglementarea fiecărei activități până chiar la respirat. La fel, Satoshi știa că băncile centrale și banii fiat erau eșecuri majore, sau mai mult decât atât. Sub aparența de a oferi stabilitate financiară și protecție, banii oamenilor au fost prădați prin mecanisme precum inflația și transferați celor care dețin autoritatea.

Ambii au susținut instituții private care nu se confruntau cu omoloagele lor de pe partea statului în ceea ce privește drepturile civile, dar care au prevenit nevoia pentru celelalte. LeFevre a scris “Este guvernul singurul dispozitiv pe care-l știm pentru propria protecție? Nu, nu este. Asigurarea voluntară este un alt dispozitiv. La fel sunt și polițiștii privați, organizațiile private ca Legiunea Americană, observatorii de noapte, poliția comercială…” (în continuare urma o descriere foarte simplistă a abordării sale).

Avantajele practice se lipsesc de sistemele de prevenire ale lui LeFevre și Satoshi. Un motiv ar fi că după ce are loc o infracțiune, este aproape imposibil de adus o victimă la starea anterioară, chiar și în cazurile de prejudicii contractuale care nu implică ilegalități, sau prejudicii simple. De exemplu, o vază spartă ar putea fi un obiect de familie, dar va fi înlocuită la valoarea ei de pe piață, nu la valoarea ei sentimentală. În cazul infracțiunilor violente precum violul, asaltul sau crima, răul este mult mai greu de șters. Corpurile se pot vindeca, facturile medicale pot fi plătite, însă suferința emoțională poate fi permanentă. Problema remedierii infracțiunilor a fost recunoscută demult. În Ethics of Liberty (n.r. Etica libertății), chiar și marele adept al restituirii Murray Rothbard a susținut că “În cazul atacului la corp, unde restituirea nici măcar nu se poate aplica, putem […] practica […] o pedeapsă proporționată; astfel, dacă A îl bate pe B într-un anume fel, atunci B are dreptul de a-l bate pe A […] într-o măsură mai mare”. Ideea de bătăi publice pare inadmisibilă ca soluție în societatea civilă.

În mod egal, a pierde economiile de-o viață ale cuiva prin inflație, confiscare, management defectuos și alte infracțiuni ale băncilor centrale poate fi devastator. Restituirea ar putea fi mai ușor de făcut – în fond, un dolar este un dolar – însă de multe ori rambursarea fondurilor este improbabilă. Chiar și dacă are loc, procesul poate dura ani de zile și implică multe cheltuieli legale. De departe, este de preferat prevenirea.

Desigur, guvernul nu vrea prevenire, deoarece strategia îi rupe monopolul asupra terților de încredere cum ar fi aplicarea legii și sistemul bancar. Nu contează că aplicarea legii nu oferă niciun serviciu real clienților; instanțele din multe țări au stabilit că poliția nu are nicio obligație de a proteja oamenii. Dar, cât timp oamenii sunt convinși că poliția există “pentru a servi și proteja”, ei acceptă pierderea libertății în numele siguranței. Nu contează că băncile centrale funcționează ca brațe ale statului. Cât timp oamenii sunt convinși de nevoia de “asigurări” cum sunt protecțiile oferite de Federal Deposit Insurance Corporation (n.r. Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor), ei își vor ceda libertatea pentru promisiunea unei siguranțe.

Secretul prin care statul menține controlul asupra societății este acela de a crea teamă și apoi de a o alimenta. Acest proces are loc și în crypto de câte ori statul apelează cele două forme de lege care sunt specialitatea sa: legile viciilor, cum sunt măsurile antidrog; și reglementările, cum ar fi Know Your Customer (n.r. cunoaște-ți clientul). Cele două forme ale legii, care sunt naturale în cadrul societății, nu pot fi folosite eficient împotriva crypto: sunt legi care protejează persoana și proprietatea; și legi ale contractelor. Din nou, statul și societatea sunt incompatibile. Arma principală de autoapărare a societății este să demonstreze că protecția și “serviciile” statului nu sunt necesare.

O întrebare obsedantă

Efortul pentru prevenire captează de asemenea o schismă în atitudinea comunității crypto. Prevenirea și evitarea sunt companioni naturali. Confruntarea este unul inconfortabil. Care abordare este mai eficientă? Sau ar putea fi făcută o precizare cu caracter legal? Se pare că Satoshi așa a crezut.

Cele două atitudini sunt rezumate de Julian Assange și Satoshi, amândoi înțelegând valoarea de libertate a crypto. Assange și-a exprimat opinia într-un tweet din octombrie 2017: “călduroase mulțumiri guvernului S.U.A., senatorilor McCain și Lieberman pentru acțiunile întreprinse pentru ca Visa, MasterCard, PayPal, AmEx și Moneybookers să impună interdicții bancare ilegale asupra Wikileaks începând cu anul 2010. Ne-a determinat să investim în Bitcoin – cu o sporire a fondurilor > 50.000%”.

Atitudinea lui Satoshi a fost cuprinsă în răspunsul său la un tweet din 2010 al lui Assange. “Aduceți (Bitcoin)”, a spus ultimul către mulțime. Satoshi a obiectat. “Nu, renunțați la idee. Proiectul trebuie să crească în timp, astfel încât soft-ul să poată fi îmbunătățit pe parcurs. Fac acest apel la Wikileaks pentru a nu încerca să folosească Bitcoin. Bitcoin este doar o mică comunitate beta, aflată în fază incipientă”. La mai puțin de o săptămână mai târziu, pe 12 decembrie 2010, Satoshi a dispărut din comunitatea Bitcoin după postarea mesajului: “WikiLeaks a lovit în cuibul de viespi, iar acum roiul se îndreaptă către noi”. Roiul era guvernul și, poate, acei utilizatori cărora nu le-a păsat deloc de Bitcoin ca vehicul al libertății.

Este un chin să speculezi cu ce software s-ar fi întărit sau completat soft-ul beta: protecții față de actorii răi? Vreo formă de exchange descentralizat pentru trading și pentru scos banii cash? Este răscolitor să realizezi că Bitcoin poate că a fost stânjenit puternic prin faptul că a fost popularizat atât de rapid.

O altă întrebare interesantă este dacă atitudinea de prevenire și evitare a lui Satoshi este cel mai eficient atac la infracțiunile instituționalizate ale statului. Dacă da, atunci cei care confruntă statul cu batjocură și provocări ar putea dăuna unui beneficiu primar al crypto: libertatea prin prevenire, în locul confruntării. Ar putea da din mână un avantaj statului înapoi și l-ar îndepărta de societate. Teoriile rezistenței lipsite de violență au să ne spună multe despre modul în care statul și legile sale reacționează în fața provocărilor agresive.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele patruzeci și trei de fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

Sursa – News.Bitcoin.com

2
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...