Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Tehnologia se întâlneşte cu anarhia. Ambele profită. (Cap. 2.2)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_2.2
TEHNOLOGIA SE ÎNTÂLNEŞTE CU ANARHIA. AMBELE PROFITĂ.

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă partea a doua din capitolul 2 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al VI-lea: Tehnologia se întâlneşte cu anarhia. Ambele profită. (Cap. 2.2)

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea I: Problema încrederii în intermediari
Capitolul 2: Teoria monetară
de Wendy McElroy

Bitcoin este catalizatorul libertății și al unei anarhii pașnice. El a fost realizat ca un răspuns la adresa guvernelor și instituțiilor financiare corupte. Nu a fost creat doar cu scopul de a îmbunătăți sistemul financiar. Însă unii oameni denaturează adevărul. În realitate, Bitcoin trebuia să funcționeze ca o armă financiară, ca o criptovalută menită să contrabalanseze greutatea impusă de autorități. Acum este privit ca o tehnologie inofensivă, pentru a-i liniști pe politicieni și pe bancheri. Uneori menirea acestuia este în mod voluntar ocolită pentru a se simți mai bine autoritățile. Dar nimeni nu ar trebui să uite sau să nege motivul real pentru care a fost scris protocolul.

Sterlin Lujan

 

Criptovaluta nu a fost creată pentru a face bani; Blockchain-ul nu a fost conceput pentru ca sistemul bancar să fie mai eficient. Developerii nu au folosit codul open source şi nici nu au evitat patentele – care erau proprietatea cuiva – din cauză că ar fi vrut să se îmbogăţească. Ei au dorit ca anonimitatea şi libertatea să fie disponibile gratuit pentru toată lumea. Oricine crede că Bitcoin a fost realizat pentru câştiguri financiare nu ştie nimic despre istoria monedei sau despre idealismul implementat în algoritmi. A profita din criptovalută şi a utiliza Blockchain-ul pentru avantaj economic reprezintă nişte produse secundare lăudabile, dar Bitcoin a fost conceput ca o maşină prin care se schimbă regimul politic şi societatea, prin împuternicirea oamenilor şi prin slăbirea guvernului. Developerii au fost nişte revoluţionari. Bitcoin a fost o explozie a rebeliunii.

Şi a apărut atunci când trebuia. Creşterea accelerată a Internetului a oferit guvernului o armă incredibilă împotriva căreia oamenii aveau o protecţie limitată prin criptografie, arta comunicării secrete.

 Istoria radicalistă a Bitcoin

Înainte de Satoshi a existat un om de ştiinţă şi inginer pe nume Timothy C. May, cu care Bitcoin are o legătură. Eseul lui May “Crypto Anarchist Manifesto” (1988) a apărut iniţial la conferinţa Crypto ’88, când a fost distribuit puţinilor tehno-anarhişti ai vremii. Manifestul avea şase pagini şi descria o tehnologie IT bazată pe protocoale criptografice care ar fi “schimbat complet natura reglementărilor guvernului, taxarea şi controlul economic, abilitatea de a păstra secretul asupra informaţiei şi ar fi schimbat chiar şi natura încrederii şi a reputaţiei […] Tehnologia acestei revoluţii – care cu siguranţă va fi una socială şi economică – a existat deja în teorie în ultima decadă […] Însă abia recent reţelele de calculatoare şi PC-urile au dezvoltat atâta viteză încât aceste idei să devină realizabile”.

Manifestul se încheia cu o chemare la luptă: “Ridicaţi-vă, nu aveţi nimic de pierdut decât gardurile de sârmă ghimpată care vă înconjoară!” “Sârma ghimpată” este un leit-motiv american. Ea evocă imagini cu teritoriile din Vest care erau împărţite cu garduri, acestea fiind tăiate de cowboys care doreau terenuri libere.

Chiar din 1988 May începea creionarea istoriei crypto. La mijlocul anilor ’70 criptografia a încetat să mai fie un domeniu care aparţinea în exclusivitate armatei şi agenţiilor secrete. Cercetările academice care au urmat au fost deschise. În particular, un eveniment anume a fost acela care a întrerupt dominaţia guvernului asupra acestui domeniu. În 1975, un computer guru pe nume Whitfield Diffie şi un profesor inginer pe nume Martin Hellman au inventat cheia publică criptată şi au publicat rezultatele anul următor, în eseul “New Directions in Cryptography”. (Ca o notă, cheia publică a fost o reinventare de fapt, întrucât britanicii au dezvoltat în 1973 “criptarea nesecretă”, dar aceştia au ales să nu apară invenţia în public, aşa cum procedează în general guvernele). În 1977, criptografii Ron Rivest, Adi Shamir şi Leonard Adleman au creat algoritmul de criptare RSA, care a fost unul dintre primele sisteme care foloseau cheile publice.

Cheia publică criptată a fost ca o explozie în comunitatea IT. Prin simplitatea sa, este extraordinară. Fiecare utilizator are două chei – una publică şi una privată – ambele fiind unice. Cheia publică amestecă textul dintr-un mesaj şi doar cheia privată poate reconstitui textul. Cheia publică poate fi expusă, dar cea privată trebuie păstrată în siguranţă. Rezultatul constă într-o anonimitate de nepătruns.

Diffie s-a inspirat din problema încrederii în intermediari. El este citat în cartea “High Noon on the Electronic Frontier: Conceptual Issues in Cyberspace”, spunând că “Puteţi avea fişiere protejate, dar dacă managerului de sistem i se aduce o citaţie, nu mai aveţi ce face. Administratorii vă vor vinde, deoarece ei nu vor dori să ajungă la închisoare”. Soluţia sa: o reţea descentralizată în care fiecare participant ar deţine o cheie matematică prin care şi-ar asigura anonimitatea – dreptul cel mai ameninţat într-o societate digitală. Astfel, problema ar dispărea cu totul, prin eliminarea nevoii de încredere. În acelaşi timp, cheia publică criptată a rezolvat şi contradicţia de a trimite informaţii securizate prin canale nesigure. A exclus “Eve” – numele dat de criptografi celor care trag cu urechea. Cheia publică criptată a fost disponibilă pentru toată lumea – un alt aspect important – deoarece o revoluţie are nevoie de participanţi.

Guvernul a fost nemulţumit. Agenţia Naţională de Securitate (NSA) nu mai putea trage cu urechea după bunul plac şi monopolul intern asupra criptării fusese împrăştiat. Jurnalistul Steven Levy scria într-un articol din Wired că “În 1979, Inman (şeful NSA din acea vreme) a trimis o adresă care a fost numită “cerul se prăbuşeşte”, prin care avertiza că “activitatea şi publicarea criptografică non-guvernamentală […] reprezintă riscuri clare asupra securităţii naţionale””.

Răspunsul grupului de cypherpunks a venit ulterior printr-o declaraţie a criptografului John Gilmore. “Arătaţi-ne. Arătaţi publicului cum a reuşit să prevină un dezastru major capacitatea voastră de a viola intimitatea oricărui cetăţean. Ei limitează libertatea şi intimitatea cetăţenilor – spun că ne apără de un bau-bau pe care nu-l explică. Decizia de a ne afecta intimitatea este una care ar trebui luată de societate, nu în mod unilateral de o agenţie militară de spionaj”.

Primul război crypto a erupt când NSA a încercat să limiteze propagarea ideilor lansate de Diffie şi de Hellman. Agenţia a mers atât de departe, încât a informat editurile că rebelii şi oricine ar fi publicat ideile acestora ar fi urmat să intre la închisoare pentru încălcarea legilor referitoare la interdicţia de a exporta arme. Institutul lui Hellman de Inginerie Electrică şi Electronică a primit o scrisoare în care scria “Am observat în ultimele luni că diverse filiale ale institutului au publicat şi exportat articole tehnice referitoare la criptare şi criptografie – un domeniu tehnic aflat sub jurisdicţia Legislaţiei Federale vezi ITAR (International Traffic in Arms Regulations, 22 CFR 121-128)”. Ordinul de a li se pune căluş la gură fusese emis. Legislaţia fusese propusă. NSA a încercat să controleze cercetarea crypto. Inman a acordat revistei Science primul interviu public al agenţiei, pentru a explica această poziţie. NSA a solicitat şi cetăţenilor să îşi ţină cheile private într-un escrow al unei terţe părţi care ar fi fost vulnerabilă în faţa unui ordin judecătoresc sau în faţa poliţiei; desigur, s-ar fi ajuns iarăşi la problema încrederii în intermediari, ceea ce cheia publică criptată încerca să rezolve. Ca răspuns, John Perry Barlow, co-fondatorul Fundaţiei Electronic Frontier, a declarat “Puteţi să aveţi algoritmul meu de criptare […] doar când îmi veţi desface degetele reci de pe cheia mea privată”.

Eforturile depuse de NSA au eşuat. Crypto devenea un bun public şi solid.

Cypherpunks, ridicaţi-vă!

La sfârşitul anilor 1980, grupul “Cypherpunks” a apărut ca o mişcare înrudită cu fenomenul. Numele ilar ales dinadins a fost opera hacker-ului Judith Milhon, care a amestecat termenii “cipher” (n.r. cifru) cu “cyberpunk” (n.r. stil specific literaturii science fiction, constând în imaginarea unei lumi măcinate de conflicte armate şi controlate de o reţea informatică, extinsă la nivel mondial). Cypherpunks au intenţionat să folosească criptografia pentru a se apăra de supravegherea şi cenzura statului. De asemenea, ei au fost determinaţi să construiască o societate contra, ca o alternativă la sistemele bancare şi financiare existente.

Viziunea lor s-a inspirat din munca de pionierat a IT-istului David Chaum, supranumit “Houdini al crypto”. Trei dintre lucrările acestuia au avut o influenţă aparte.

  • Untraceable Electronic Mail, Return Addresses, and Digital Pseudonyms” (1981) a descris baza muncii de cercetare în dezvoltarea comunicaţiilor anonime bazate pe criptografia cheilor publice.
  • “Blind Signatures for Untraceable Payments” (1983) susţinea că “Automatizarea modului în care plătim pentru bunuri şi servicii este pe cale să apară […] Structura definitivă a noului sistem electronic de plată ar putea avea un impact substanţial asupra intimităţii şi asupra plăţilor efectuate de criminali. În mod ideal, un sistem nou de plată ar trebui să adreseze aceste două tipuri de probleme care generează îngrijorări”. Eseul se referea la banii digitali.
  • Security without Identification: Transaction Systems to Make Big Brother Obsolete” (1985) a descris banii digitali anonimi şi sistemele de reputaţie pseudonimă.

Un cypherpunk era un individ care nu avea încredere şi care nu plăcea gurvernul, mai ales varietatea federală; isteria dezvoltată de NSA asupra deconspirării criptării nu a făcut decât să amplifice aceste reacţii. Cei mai mulţi cypherpunks au îmbrăţişat atitudinea contra, care cu greu putea să se exprime liber, libertatea sexelor şi libertatea de a folosi drogurile. Pe scurt, ei erau liberaliştii civili. Unul dintre primele portrete ale radicaliştilor codului a apărut în articolul publicat de Levy în Wired, menţionat mai sus, în mai 1993. Levy îi numea “techie-cum-civil libertarians”. Erau nişte idealişti care “aspirau la o lume în care urmele informatice lăsate de cineva – prin care se înţelegea orice, de la o părere despre avort până la dosarul medical în care era înregistrat avortul – puteau fi depistate doar dacă individul în cauză alegea să le etaleze; o lume în care prin intermediul reţelelor se transmiteau mesaje coerente pe tot globul, dar intruşii şi autorităţile care încercau să le intercepteze se alegeau doar cu frânturi neinteligibile; o lume în care uneltele curioşilor se transformau în unelte ale anonimităţii”.

Levy a înţeles care erau mizele. “Rezultatul acestui efort ar putea determina nivelul de libertate pe care l-ar putea avea societatea în secolul XXI”. Propagarea calculatoarelor personale, dezvoltarea Internetului şi eticheta de “proscris” reprezentau o combinaţie irezistibilă.

Apoi, în 1991, Phil Zimmermann a inventat PGP, sau Pretty Good Privacy, cel mai popular soft de criptare a emailurilor. El îl considera un instrument la care oamenii aveau tot dreptul şi a crezut în el atât de mult încât nu a observat că primise cinci mesaje pentru plata ipotecii, ajungând aproape de a-şi pierde casa în timp ce lucra la instrumentul său. Prima versiune s-a numit “un web de încredere” şi descria protocolul prin stabilirea unei legături autentificate între cheia publică şi proprietar. Zimmermann descria astfel protocolul în versiunea 2.0 a manualului de utilizare a PGP:

“Pe măsură ce trece timpul, veţi acumula chei de la alţi oameni, pe care veţi dori să îi categorisiţi ca fiind de încredere. Toţi ceilalţi îşi vor defini de asemenea oamenii de încredere. Şi fiecare va acumula şi va distribui în timp, alături de cheile proprii, şi o colecţie de semnături certificate ale altora, în speranţa că oricine le va primi va avea încredere măcar în una-două semnături. De aici se va dezvolta un web descentralizat, tolerant la erori, în care toate cheile publice vor fi de încredere”.

PGP a fost propagat iniţial prin postări în jurnale de IT. Zimmermann comenta, “precum miile de seminţe de păpădie în vânt”, aşa s-a răspândit în lume şi PGP. Guvernele s-au sesizat. Zimmermann a fost subiectul unei investigaţii criminale vreme de trei ani, fiind cercetat de posibila încălcare a restricţiilor din S.U.A. asupra exportului de software criptografic.

Avansăm până în 1992. May, Milhon, Gilmore şi Eric Hughes au format un mic grup de fanatici ai codului, care se reuneau în fiecare sâmbătă într-un birou din San Francisco. Într-un articol din Christian Science Monitor, grupul era descris ca “o uniune a unor pasionaţi de tehnologie, cu atitudini contra şi liberalişti convinşi”.

Grupul a crescut rapid. Forumul electronic The List a devenit cel mai activ în domeniul “algoritmilor oamenilor”, fiindu-i loiali şi Assange şi Zimmermann. Articolul din Christian Science Monitor susţinea că “liberaliştii radicali dominau lista, alături de “nişte anarho-capitalişti şi chiar câţiva socialişti”. Mulţi aveau experienţă tehnică în lucrul cu computerul; unii erau oameni de ştiinţă, alţii erau savanţi sau avocaţi”. Eric Hughes a contribuit la alt manifest: “A Cypherpunk’s Manifesto”, care vorbea despre “Necesitatea anonimităţii pentru o societate deschisă în era electronică”. Dar, scria mai departe, “pentru propagarea largă a anonimităţii este nevoie ca aceasta să fie parte a unui contract social. Oamenii trebuie să lucreze împreună la aceste sisteme, pentru binele suprem. Intimitatea merge doar cât se întinde şi cooperarea oamenilor în societate”.

Grupul şi-a stabilit un obiectiv care mai târziu a devenit aspectul principal pe care s-a bazat atacul guvernului: “oamenii răi” ar fi folosit anonimitatea pentru a scăpa după săvârşirea crimelor. Într-un interviu din 1992, un sceptic l-a confruntat pe May. “Se pare că este clişeul perfect pentru răscumpărări, escrocări, mite, şantaj, deconspirarea informaţiilor din interior şi terorism”, a spus provocator acesta. May i-a răspuns calm “Dar ce părere ai despre vânzarea informaţiilor ilegale, creşterea de marijuana sau de avorturile făcute acasă? Şi ce părere ai despre anonimitatea pe care o solicită informatorii, spoveditorii şi agenţiile de matrimoniale?”

Cypherpunks credeau că societatea era mai puţin periculoasă cu ajutorul cheii publice criptate, prin faptul că elimina două surse mari de violenţă. În primul rând, anonimitatea neutraliza guvernele, în care erau “oamenii cu armele”. Prin amuţirea guvernelor ieşeau şi aceste arme din peisajul schimburilor. De exemplu, dacă schimburile financiare erau invizibile, şi violenţele asociate cu taxarea erau imposibile. În al doilea rând, cheia publică criptată reducea riscurile asociate cu infracţiunile fără victime, cum ar fi consumul de droguri. De exemplu, comandarea online a drogurilor era mai sigură decât cumpărarea de pe o stradă obscură a unui cartier rău famat. Într-adevăr, cheia publică criptată dădea putere unor activităţi care încălcau anumite drepturi. Răspunsul standard al unui cypherpunk era că aspectul era unul irelevant. Criptarea era o realitate şi se propaga în pofida efectelor colaterale de natură rea. Poate că cypherpunks se aşteptau să evolueze tehnologia sau soluţiile comunitare pentru adevăratele infracţiuni online.

 Războiul crypto continuă

Un incident a surprins esenţa războiului crypto dintre cypherpunks şi guvern, în special NSA. Gilmore era determinat să recupereze informaţiile din documentele pe care NSA încerca să le reprime. Prima victorie majoră a constat în faptul că acesta a distribuit către un criptograf angajat la Xerox un document, în timp ce NSA încerca să determine Xerox să îl desfiinţeze. Gilmore a postat documentul pe Internet, iar acesta a devenit viral.

Apoi în 1992, Gilmore a înfuriat NSA şi mai mult. El a completat o solicitare numită Freedom of Information Act – FOIA – (n.r. Act de Libertate a Informaţiei) pentru a declasifica anumite părţi din munca împărţită în patru volume a lui William Friedman, care este deseori numit părintele criptografiei americane; cărţile aveau o vechime de câteva decenii. Gilmore a solicitat de asemenea şi declasificarea altor cărţi ale lui Friedman.

În timp ce NSA a tras de timp până să refuze, Gilmore a primit o veste de la un prieten cypherpunk. Documentele scrise de Friedman fuseseră donate unei librării după moartea acestuia, inclusiv un manuscris adnotat al unei cărţi clasificate pe care Gilmore o căuta. Amicul pur şi simplu a luat documentul de pe raft şi l-a xeroxat. O altă carte clasificată pe care de asemenea o căuta Gilmore a fost găsită pe un microfilm la Universitatea din Boston; o copie a ajuns la Gilmore. El l-a notificat pe judecătorul care audia ceea ce a devenit un apel la FOIA, că documentele “clasificate” erau disponibile public în librării. Dar înainte, Gilmore făcuse mai multe copii şi le ascunsese în diverse locuri obscure, inclusiv într-o clădire abandonată.

NSA a reacţionat extrem. Ei au lansat raiduri în librării şi au reclasificat documentele care erau disponibile publicului. Departamentul de Justiţie i-a transmis avocatului lui  Gilmore că acesta a fost aproape de un act de spionaj, pentru care ar fi putut fi închis zece ani. Încălcarea consta în faptul că le-a arătat oamenilor o carte dintr-o librărie. Gilmore l-a informat pe judecător despre ultima sa descoperire, dar a contactat şi presa.

NSA se temea de publicitate, iar cypherpunks ştiau asta. Articolele au început să curgă, inclusiv în San Francisco Examiner. Două zile mai târziu, New York Times scria că “Agenţia Naţională de Securitate, agenţia de spionaj electronic a naţiunii, s-a retras brusc din confruntarea cu un cercetător independent asupra documentelor secrete pe care acesta le-a găsit în urmă cu câteva săptămâni într-o librărie publică […] NSA a spus că manualele nu mai erau secrete şi că puteau fi păstrate de către cercetător”. Aegean Park Press, o editură din California, a tipărit rapid cărţile în cauză.

Cypherpunks timpurii au fost prototipurile care au stabilit atitudinea, tehnologia şi contextul politic în care a operat următoarea generaţie de fanatici ai criptovalutei. Ţelurile erau distrugerea sistemului prin intermediul criptografiei, libertatea personală şi atitudinea contra. Ei au stabilit scena şi au deschis drumul pentru Satoshi Nakamoto.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele şase fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

Sursa – News.Bitcoin.com

10
HeartHeart
1
WowWow
0
HahaHaha
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...