Loading Posts...

THE SATOSHI REVOLUTION – Libertăţile civile şi băncile centrale (CAP. 3.3)

THE_SATOSHI_REVOLUTION – CAPITOLUL_3.3
Libertăţile civile şi băncile centrale

– Articol de colecție –

Astăzi, Gazeta Bitcoin vă prezintă partea a treia din capitolul 3 al operei “The Satoshi Revolution”, cea mai recentă carte a scriitoarei Wendy McElroy. Lectură plăcută tuturor!

Fragmentul al XII-lea: Libertăţile civile şi băncile centrale

Citeşte fragmentele anterioare aici.

The Satoshi Revolution: O revoluţie a aşteptărilor în creştere
Secţiunea I: Problema încrederii în intermediari
Capitolul 3: Tentativa de a-l desfiinţa pe Satoshi
de Wendy McElroy

 

Libertăţile civile şi băncile centrale (Cap. 3.3)

Dacă îți cunoști adversarul și dacă te cunoști și pe tine, nu trebuie să îți fie teamă de finalul sutelor de bătălii. Dacă te cunoști pe tine, dar nu îți cunoști și adversarul, pentru fiecare victorie vei suferi și o înfrângere. Daca nu te cunoști pe tine și dacă nu îți cunoști nici adversarul, vei pierde toate luptele.

– Sun Tzu, The Art of War

 

Guvernele își creează propriile criptovalute prin intermediul sistemului central bancar. Pentru a înțelege consecințele asupra pieței libere crypto trebuie aprofundată legătura dintre guverne și băncile centrale.

Contextul din spate

O bancă centrală este un centru de informare pentru moneda națională; este un intermediar pentru politicile financiare ale unei națiuni. Se bucură de control și monopol asupra producției și distribuției banilor și creditelor unei țări. În general, sculptează politica monetară prin intermediul unor mecanisme, cum ar fi ratele dobânzilor sau politicile băncilor partenere.

Chiar dacă se presupune că o bancă centrală este independentă, așa cum este cazul Rezervei Federale a S.U.A., aceasta depinde total de guvern, datorită privilegiului legal care o împuternicește și o definește. Totuși, oamenii insistă pe independența celor două instituții. Confuzia ajută guvernul și băncile, dar pe cheltuiala oamenilor obișnuiți.

The Case Against the Fed”este atacul lui Murray Rothbard asupra Rezervei Federale. El spune că deși “”politicile independente” sunt îmbrăcate frumos”, există două probleme. Prima este o scamatorie. A doua constă în mult lăudata autonomie a Rezervei, care este de fapt o garantare a imunității de către guvern și care nu păstrează integritatea monetară, ci o amenință.

Să ne concentrăm asupra celei de-a doua probleme: Rezerva Federală funcționează cu un grad important de independență. Autonomia este dorită, spune Rothbard, pentru “activitățile private sau comerciale (care) ar trebui să nu fie controlate de guvern, și pentru “politicile independente” aferente”. Este cu totul diferit dacă am spune că “guvernul ar trebui să fie constituit din “politici independente””. Sectorul privat este responsabil față de clienți, competiție, acționari și alte entități ale pieței. O agenție guvernamentală este responsabilă în general doar față de opinia publică și față de Congres. Dar o agenție guvernamentală autonomă nu mai are nicio responsabilitate și funcționează ca un pungaș.

Rothbard continuă:

Dacă guvernul devine “independent de politici”, înseamnă că sfera guvernamentală devine o oligarhie absolută, care se autopropagă, care nu mai răspunde în fața nimănui și a cărei componență nu mai poate fi decisă de public, acesta nemaiputând să “alunge canaliile”. Dacă nimeni – indiferent dacă este vorba de acționari sau votanți – nu mai poate schimba conducătorii, atunci aceștia ar putea fi numiți niște dictatori și nu niște aleși în mod democratic. Este interesant de aflat câți dintre autoproclamații adepți ai “democrației”, fie ei locali sau internaționali, apără idealul independenței totale a Rezervei Federale.

Guvernul protejează miezul acestei feude întrucât Rezerva Federală are de câștigat de pe urma structurii politice din două motive. Sistemul central bancar este un mijloc de control monetar care finanțează pe oricine are putere. Finanțarea este foarte importantă. Conform unui articol din 15 august 2017 din Financial Times, “Băncile centrale majore dețin acum o cincime din datoriile totale ale guvernelor de care aparțin”. Șase bănci centrale importante “care au adoptat reducerea cantităților în ultima decadă – Rezerva Federală a S.U.A., Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei și Banca Angliei, pe lângă băncile centrale din Elveția și Suedia – dețin acum active în valoare de peste 15 bilioane de dolari, conform unei analize realizate de Financial Times asupra Fondului Monetar Internațional și asupra băncilor centrale, ceea ce reprezintă o sumă de peste patru ori mai mare decât se înregistra înaintea crizei economice”. Este o valoare amețitoare.

[Notă: reducerea cantităților este o operațiune care are loc atunci când o bancă centrală cumpără titluri de valoare, de obicei emise de guvern, pentru a scădea ratele dobânzilor și pentru a crește lichiditățile bănești. Această mișcare alimentează artificial economia prin scăderea costurilor pentru împrumuturile imobiliare și pentru împrumuturile din sectorul business.]

Lecția de istorie

Guvernele și băncile centrale nu sunt independente. Înțelegerea secretă dintre ele este una inerentă și intimă, nu are loc întâmplător, după cum ilustrează istoria. Banca suedeză Riksbank este considerată a fi prima bancă centrală. Deschisă în 1668, Riksbank era inițial o bancă privată, pe acțiuni, dar a funcționat sub tutela strictă a regalității; regele dicta regulile de funcționare și stabilea managementul băncii. Scopul Riksbank era de a oferi împrumuturi guvernului și de a fi un centru de informare în domeniul comerțului.

În 1694, guvernatorul și Compania Băncii Angliei au fost numiți prin Royal Charter (n.r. Hrisov Regal). Este un model prin care au luat ființă cele mai multe bănci centrale moderne. Banca Angliei s-a dezvoltat deoarece creditul regelui William III era în pioneze. Compania pe acțiuni i-a oferit regelui o cale de a pune mâna pe fonduri publice, fapt ce i-a permis să continue purtarea războaielor. William III avea relații militare cu Irlanda, Scoția și America de Nord, state care erau măcinate de revolte interne. Mai important a fost însă Războiul de Nouă Ani (1688 – 1697), când Franța a devastat flota Angliei. Dar nicio instituție financiară nu ar fi plătit 1.2 milioane de lire sterline pentru a o reconstrui.

În consecință, legiuitorii din Anglia au stabilit niște ordonanțe artificiale de a împrumuta bani regelui. Cei care au oferit împrumuturi au devenit acționari la Banca Angliei. Finanțatorii îi ofereau bani cash regelui și primeau în schimb acces exclusiv la finanțele guvernului. Banca devenea totodată și singura corporație cu răspundere limitată care putea emite bancnote, ceea ce s-a și întâmplat, cu ajutorul oferit în paralel de obligațiunile guvernamentale. Cu alte cuvinte, Banca Angliei a dus un credit la un nivel la care nimeni nu ar fi putut; a obținut obligațiuni de la rege; pe baza acestor obligațiuni a emis bani, care ulterior au fost împrumutați iarăși. Fără privilegiul legal, banca centrală nu ar fi putut atrage nici atâția investitori, nici atâta finanțare. Cu acel privilegiu legal, suma de 1. 2 mil. GBP a fost strânsă în mai puțin de două săptămâni.

Guvernul și băncile centrale sunt două mâini care se spală una pe alta.

Despre libertățile civile și băncile centrale

Câștigul financiar nu este singurul motiv pentru a canaliza oamenii către intermediarii de încredere și către băncile centrale. Există și o foame de putere. Războiul este modalitatea supremă prin care guvernele mențin, acaparează și se extind. Războiul costă însă – și costă mult. Întrebarea este cum să facă rost de atât de mulți bani.

Este un furt direct. Economia poate fi jefuită, dar asta presupune jefuirea celor care încearcă să obiecteze. Uneori, aceste obiecții sunt dramatice, cum s-a întâmplat în 1215 cu Magna Carta (n.r. Marea Cartă a Libertăților). Un comentator al vremii l-a avertizat pe regele Ioan, “Că prin aceste războaie i-a nenorocit (n.r în sensul de împovărat financiar) pe toți (n.r. oameni și nobili) cu taxele și impozitele”. Regele Ioan a fost silit să semneze Magna Carta, presupunându-se că a fost amenințat cu moartea. El și-a luat angajamentul de a nu mai prăda economia pentru a-și plăti războaiele.

Când un guvern declară război, o face pe cel puțin trei fronturi: față de guvernul inamic, față de cetățenii țării inamice și față de dizidenții din propria țară. Unii dintre dizidenții interni reclamă un principiu, dar ei sunt copleșiți numeric de către aceia care obiectează asupra taxelor și asupra încălcării libertăților civile în timpul războiului. Pentru guvern problema se pune cum să atragă cât mai mulți bani fără a avea reacții adverse. Cum să se eschiveze de tendința oamenilor de a-și revendica libertățile civile și de a se opune?

Un aspect mai puțin discutat despre băncile centrale și despre manipularea banilor se referă la impactul acestora asupra libertăților civile. Taxele, confiscările și reglementările sunt la vedere. Oamenii înțeleg că li se bagă mâna direct în buzunar și că sunt băgați la pușcărie dacă refuză să plătească un procent pentru “război” din aceste taxe; și nu se supun. În schimb, politicile monetare care creează confuzie sunt invizibile și netransparente din punct de vedere birocratic. Oamenii nu înțeleg sau nu realizează imediat impactul reducerii cantităților, de exemplu. Nu îi face să iasă pe străzi cu pancarte. În schimb, ei se întorc la viețile lor normale și își asumă pur și simplu o taxă indirectă, pe care nu o înțeleg.

Pentru a explica iarăși printr-o paralelă: inflația este o taxă ascunsă, dar tolerată de oameni, care altfel s-ar revolta față de o taxă directă; inflația este în aceeași măsură nevăzută și neînțeleasă. În aceeași măsură, oamenii ar protesta la o taxă de război, dar ar tolera politicile băncilor centrale; fără acestea însă, purtarea războaielor nu ar fi posibilă.  Cei care sunt împotriva războaielor ar milita în primul rând pentru dizolvarea Rezervei Federale și a tuturor băncilor centrale. Dar rolul băncilor centrale în finanțarea războiului este unul nevăzut, și astfel guvernul îi poate evita pe activiștii anti-război. Oamenii nu își revendică drepturile civile pentru că nu știu că aceste drepturi sunt încălcate. Rolul băncilor centrale în controlul social rămâne unul necunoscut.

Concluzii

Oamenii obișnuiți nu pot evita postura de victime ale parteneriatului dintre guvern și băncile centrale. Mai precis, nu puteau, înainte de apariția Bitcoin. Din nefericire, acum guvernul este treaz și amenință ceea ce propun criptovalutele la adresa controlului său asupra finanțelor și asupra societății. Se revine la un mecanism de control monetar testat în timp: băncile centrale. Și băncile centrale vor încerca să repete ceea ce a funcționat secole de-a rândul: monopolizarea producției și distribuției de bani.

Procesul începe cu un guvern care își emite criptomoneda proprie prin intermediul unei bănci centrale. Și a început deja.

– va urma –

Gazeta Bitcoin vă prezintă traducerea cărții scrise de Wendy McElroy exact în forma în care autoarea a publicat materialele pe site-ul News.Bitcoin.com.

Cum ţi s-au părut primele douăsprezece fragmente ale cărții? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

 

Sursa – News.Bitcoin.com

4
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...