Loading Posts...

Ross Ulbricht se adresează Curții Supreme de Justiție

ordananta_revizuire_sentinta_Ross_Ulbricht

Începută în mai 2015, saga lui Ross Ulbricht pare fără sfârșit. Acesta a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de a se elibera condiționat, pentru infracțiunile comise pe piața neagră Silk Road. Doi ani mai târziu, Curtea de Apel păstra sentința anterioară.

După multe suferințe, relatate amplu de Gazeta Bitcoin (aici și aici), Ulbricht a mers la Curtea Supremă de Justiție (SCOTUS), unde a reclamat decizia instanței de la Curtea de Apel. Conform BitcoinMagazine, acesta a depus o petiție pentru o ordonanță, solicitând să i se permită o nouă audiere.

“Ross William Ulbricht solicită respectuos o ordonanță pentru revizuirea sentinței Curții de Apel asupra acestui dosar”.

Conform legii americane, petiția pentru ordonanță este o procedură de adresare față de Curtea Supremă de Justiție, care poate anula sentința anterioară dată de instanță.

Curtea Supremă este constituită din nouă membri și reprezintă cea mai înaltă instanță la care se poate adresa cineva pentru a își găsi dreptatea. Însă este un for extrem de selectiv cu cazurile care intră în audiență, acestea fiind în general cele de importanță națională, sau cele în care există decizii contradictorii. Pentru a fi acceptat un dosar, patru din cei nouă membri trebuie să își exprime acordul.

Cazurile în care SCOTUS a anulat deciziile Curții de Apel sunt destul de puține. Astfel, chiar și în situația fericită în care dosarul intră în audiență, Ulbricht nu are nicio garanție că îi va fi anulată condamnarea.

Pleadoaria lui Ulbricht vizează două aspecte importante. Primul se referă la faptul că instanța de la Apel i-a interceptat lui Ross istoricul navigării pe Internet fără acordul acestuia. Al doilea aspect este legat de decizia Curții de Apel de a cenzura informațiile referitoare dosarul de corupție în care au fost implicați doi agenți. Despre Shaun Bridges – unul dintre cei doi infractori – Gazeta Bitcoin a relatat aici. Hotărârea a influențat deciziile luate de instanță, Ulbricht fiind condamnat la dublă închisoare pe viață, plus 40 de ani, fără eliberare condiționată. Mai mulți judecători au spus ulterior că este posibil să se fi încălcat al șaselea amendament al Constituției S.U.A.

Lyn Ulbricht, mama lui Ross, a declarat că “Ne luptăm pentru Ross, îl iubim și credem că nu trebuie să fie în închisoare, lăsat singur într-un penitenciar de maximă siguranță. El nu este violent, ci este un om minunat, care nu a făcut rău nimănui”.

Lyn este de părere că guvernul american a devenit mult prea agresiv în lupta împotriva drogurilor și a infracțiunilor lipsite de violență și crede că dacă dosarul va fi acceptat de Curtea Supremă, va exista un impact asupra tuturor cetățenilor.

Mama lui Ross mulțumește pentru susținere tuturor fanilor de pe Twitter. “Mulți oameni obișnuiți și-au manifestat suportul, întrucât nu este vorba de droguri, ci de o problemă mult mai complexă”.

Ea speră că în curând va răsări soarele și pe strada fiului său:

“Nu mă voi da bătută. Este vorba de protecția noastră garantată prin Constituție si de libertatea tuturor. Vom continua să vorbim despre Ross și despre drepturile noastre de cetățeni americani”.

Ce șanse crezi că va avea Ross în urma acestui demers? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

1
AngryAngry
1
SadSad
1
WowWow
0
HeartHeart
0
HahaHaha
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...