Loading Posts...

Proiectul Anastasia: Bitcoinerii împotriva furtului de identitate -țeapa lui CSW

Proiectul Anastasia: Bitcoinerii împotriva furtului de identitate -țeapa lui CSW

Avem bucuria de a vă prezenta în limba română eseul “Proiectul Anastasia: Bitcoinerii împotriva furtului de identitate [re: țeapa lui Craig Wright]“, scris data de 06 ianuarie 2020 de către nullius, un membru emblematic al forumului BitcoinTalk, care a susținut mereu Bitcoin, doctrina crypto-anarhică din spatele acestuia, precum și gândirea celor care au constituit grupul Cypherpunk. Pe lângă cunoștințele vaste în programare și în criptografie, nullius a adus contribuții enorme acestui forum prin postări precum acest eseu, sau precum “Bitcoin: Fenomenul social“.

Ținem pe această cale să îi mulțumim încă o dată pentru toate cunoștințele pe care le împărtășește cu generozitate și pentru că ne-a acordat permisiunea de a-i publica scrierile.

Aceasta este prințesa Anastasia, a cărei titulatură oficială este Marea Ducesă Anastasia Nikolaevna Romanova, fiica ultimului Țar al Rusiei, fotografiată în 1910:

La data de 17 iulie 1918, Anastasia, împreună cu părinții si cu frații săi, a fost ucisă de comuniști. Avea doar 17 ani. Trupurile familiei, dar și al ei, au fost mutilate pentru a împiedica identificarea lor, iar apoi au fost ascunse, astfel că rămășițele pământești au fost descoperite abia în 1991 și în 2007, în două locuri diferite.

Au circulat tot felul de zvonuri false, cum că Anastasia ar fi supraviețuit și ar fi scăpat. S-a dovedit științific însă că zvonurile au fost false: testele ADN au fost concludente pentru toate trupurile găsite. Anastasia a murit în 1918.

Între 1920 și 1990, mai multe impostoare au spus că ar fi Anastasia. Acestea i-au făcut pe mulți să le creadă. Cea mai cunoscută dintre ele, care a suferit un timp îndelungat de o boala psihică, a reușit chiar să convingă pe una dintre rudele aflate în viață ale Anastasiei că ar fi fost adevărata Ducesă. Nu am să repet aici toată povestea; este irelevantă și stânjenitoare pentru familia Anastasiei.

Aceste impostoare au fost niște hoațe de identitate. Ele au furat identitatea unei celebrități care dispăruse dintre noi. Și au făcut-o pentru faimă, pentru a stoarce bani de la rudele bogate ale Anastasiei, sau dintr-o nebunie — sau din toate motivele de mai sus. Dar ce au făcut a fost ceva greșit, aducând doar durere celor care au ținut la Anastasia.

Identitatea creatorului anonim al Bitcoin a fost furată de un impostor.

Craig Wright este un hoț de identitate: el susține că are numele și reputația altcuiva. Afirmațiile sale sunt atât de absurde, încât există un singur aspect credibil la el: doar cineva care minte de îngheață apele ar îndrăzni să spună ceva atât de ridicol! Ce mai mulți îl văd exact așa cum este: un mare mincinos.

Nu este primul care spune că ar fi Satoshi Nakamoto, ci doar unul dintre cei mai necuviincioși. Și nu va fi ultimul. Luați aminte la ce spun! Și mulți impostori penali au tendința de a pretinde că ar fi Satoshi Nakamoto. De-a lungul secolului XX, oamenii au ajuns într-un final doar să dea nepăsători din umeri când auzeau despre încă o tentativă de a o impersona pe Anastasia. În următorii 50-70 ani, pe măsură ce Bitcoin va crește în valoare și în popularitate, mă aștept ca oamenii să reacționeze similar când va mai apărea încă un impostor al lui Satoshi. 😊

Dar acesta nu este un motiv pentru care impostorii să fie ignorați!

Furtul de identitate este ceva greșit. Este o fraudă și o infracțiune. În cazul furtului de identitate a cuiva faimos, impostura ar putea îndurera pe mai mulți oameni. Așa ceva trebuie oprit.

Prin prezenta, îi rog pe Bitcoineri să se unească în lupta împotriva furtului de identitate. Demascați-i mereu când îl vedeți. Spuneți-i pe nume, furt de identitate. Nu-l ignorați niciodată! Ridicați-vă împotriva lui, indiferent dacă hoția a fost una mai mare sau una mai mică. Și dacă pungașul încearcă să fure identitatea cuiva renumit, la fel ca în cazul în care ar încerca să îi înșele pe mai mulți cu o sumă mare de bani, asigurați-vă că toată lumea va auzi de această înșelăciune.

Faceți asta pentru că așa trebuie. Faceți-o pentru a apăra Bitcoin. Și faceți-o în amintirea Anastasiei, o victimă nevinovată a unui notoriu furt de identitate care a durat șaptezeci de ani de la moartea ei.

Sursa: Project Anastasia: Bitcoiners Against Identity Theft [re: Craig Wright scam]

2
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Blockchain

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...