Loading Posts...

Proiectele Blockchain supraviețuiesc 15 luni

blockchain_durata_proiecte

O analiză a guvernului din China spune că media de viață a unui proiect Blockchain este de 1,22 ani.

În cadrul unui discurs susținut la China International Big Data Industry Expo 2018 din Guizhou, He Baohong, de la Academia de Informații și Tehnologia Comunicațiilor din China (AITC), a spus că doar 8% dintre toate proiectele Blockchain lansate au reușit să supraviețuiască.

Informația a fost publicată în cadrul unui raport AITC asupra trendurilor din industria Blockchain.

AITC este un institut de cercetare științifică condus direct de către guvernul chinez prin intermediul Ministerului Industriei și Tehnologiei Informației.

Trendurile pe care AITC le vede ca fiind de durată includ “creșterea integrării fluxului de date și al activelor”, dar și “ritmul accelerat de dezvoltare al activelor digitale”, citează CoinTelegraph.

Referitor însă la proiectele bazate pe tehnologia Blockchain, tiparul este de “lovește și fugi”, în opinia lui He.

“(N.r. Aceste proiecte) apar foarte rapid, dar dispar la fel de repede. În aceste circumstanțe, guvernele din toată lumea își sporesc eforturile de stabilire a unor standarde unificate pentru a ajuta proiectele Blockchain să obțină aplicații în viața de zi cu zi”.

Beijingul rămâne implicat activ în Blockchain și criptovalute, la începutul lunii oferind primele evaluări oficiale pentru 26 de active crypto. Mișcarea se va extinde pentru a include și proiecte Blockchain, dar și active adiționale.

He este optimist în privința proiectelor Blockchain chinezești.

“Am stabilit în China programe Blockchain care pot fi verificate și aproape 200 de companii private și-au exprimat dorința de a se implica”, a adăugat acesta.

“(N.r. Aceasta) va ajuta tehnologia Blockchain și industria să devină mai transparente și mai deschise”.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...