Loading Posts...

Portofelul MyEtherWallet a fost atacat de hackeri

myetherwallet

Popularul portofel de Ethereum a căzut pradă hackerilor. Aceștia au redirecționat utilizatorii către un site fals și le-au furat cheile private.

Incidentul a fost semnalat mai întâi pe Reddit de către câțiva utilizatori afectați, ulterior fiind confirmat pe Twitter și de reprezentanții MyEtherWallet.

“Au fost atacate câteva servere DNS, iar clienții care au accesat myetherwallet.com au fost redirecționați către un site fals”, a transmis compania, citată de Ccn.com. “Acum verificăm care servere au fost afectate pentru a rezolva problema cat mai repede”.

Nu se știe precis cum au reușit hackerii să preia controlul asupra DNS-urilor MyEtherWallet, dar acet tip de atac este tot mai des întâlnit de către site-urile crypto.

Similar cazurilor anterioare, site-ul fals a furat cheile private ale utilizatorilor când aceștia le-au introdus în clientul fraudulos MyEtherWallet.

Se pare că hackerii au reușit să pună mâna pe 215 ETH (aproximativ 150.000$). Unul dintre clienții păgubiți a pierdut peste 85 ETH (60.000$).

Monedele furate au fost trimise la această adresă, care conține peste 17 mil. USD în Ether din scam-uri anterioare.

Din fericire, utilizatorii de portofele hardware care au accesat site-ul fals au reușit să scape fără probleme.

Pentru a preîntâmpina astfel de necazuri în viitor, este recomandat să descărcați o extensie pentru browser care blochează site-urile frauduloase. De exemplu, utilizatorii de Chrome pot încerca EtherAddressLookup sau MetaMask. Atenție însă, niciun soft nu garantează o protecție 100%.

În plus, utilizatorii MyEtherWallet pot descărca o copie a site-ului de pe GitHub pentru a rula clientul pe un computer offline, îmbunătățindu-și astfel nivelul de securitate.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...