Loading Posts...

PERSONALITĂȚI MARCANTE (II): Roger Ver, “Bitcoin Jesus”

roger_ver_bitcoin_jesus

– Articol de Colecție –

Pentru cei mai vechi în lumea crypto, Roger Ver este un nume asociat cu mai multe imagini. Unii admiră eforturile mari pe care le-a depus în sprijinul Bitcoin; alții gândesc negativ despre el, datorită personalității rigide și a faptului că a fost închis în 2002 pentru vânzarea de materiale explozive. Indiferent de felul în care este perceput, Ver a contribuit enorm la ascensiunea Bitcoin de la o simplă necunoscută la un activ digital popular în toată lumea.

Tinerețea

Născut în San Jose într-o comunitate de creștini fundamentaliști,  Roger Ver a avut înclinații politice și economice manifestate de la o vârstă fragedă. În primii ani de studenție, Ludwig von Mises l-a determinat să devină un voluntar, datorită lucrării Socialism. Inspirat fiind de Mises, el a absorbit și scrierile altor autori, printre care Adam Smith, Fredric Bastiat, Leonard Read, Henry Hazlitt, Friedrich Hayek, Milton Friedman și alții. Înclinația politică a lui Ver a continuat și după ce a devenit adult, el fiind în anul 2000 un candidat liberal al Adunării de Stat din California. Pe scurt, Roger Ver a spus despre credințele sale că “[…] orice lucru realizat de guvern face ca lumea să fie un loc mai sărac, iar oamenilor […] le-ar fi mult mai bine dacă nu ar face parte din el, dacă pur și simplu oricine ar putea face orice lucru pașnic”.

Citește aici și celelalte articole despre istoria Bitcoin

În plus, antreprenoriatul a jucat pentru Ver un rol mult mai important în trecut decât în prezent. El a început prin a vinde dulciuri pentru 50$ pe săptămână. Când a împlinit 16 ani, adunase deja suficienți bani pentru a-și cumpăra un Ford Mustang alb. Întrucât părinții nu au fost de acord cu mașina, tatăl său a pus-o la vânzare printr-un anunț în ziarul local. Ver a chemat poliția, care l-a amenințat pe părinte să-și retragă anunțul dacă nu vrea să fie arestat. Datorită acestei întâmplări, părinții l-au dat afară din casă.

Închisoarea

Din 1999 și până în 2012, Ver a fost CEO-ul site-ului MemoryDealers.com. El însă a devenit notoriu pentru alte evenimente, nu prin munca sa în poziția de CEO. În 2002, Roger Ver a pledat vinovat la acuzația de vânzare de materiale explozive pe eBay. Deși a fost vorba de niște simple artificii folosite de fermieri pentru a alunga păsările și animalele din lanurile de porumb, el a fost condamnat la 10 luni de închisoare. Despre decizia instanței, Ver a spus că a fost tratat incorect datorită atitudinii sale împotriva ATF (n.r. Bureau of Alcohol, Tobacco, Firearms and Explosives – agenție din cadrul Departamentului de Justiție al S.U.A.).

Implicarea în fenomenul Bitcoin

Pe lângă arest, Ver este renumit și pentru promovarea monedei Bitcoin, el fiind numit și “Bitcoin Jesus.” Intrat în lumea crypto în 2011, el a asimilat cât de multe informații a putut despre acest subiect. Compania sa MemoryDealers.com a fost prima din lume care a acceptat Bitcoin ca formă de plată. Prin intermediul acestei platforme, el a devenit un fanatic al Bitcoin.

Dezbaterea despre scalare

Roger Ver este celebru pentru abordările sale abrupte în ceea ce privește criptovalutele. În acest sens, a rămas în istorie și opinia sa referitoare la dezbaterea despre dimensiunile blocurilor. Ver a militat pentru rezolvarea congestiilor din rețea și a timpului mare de confirmare a tranzacțiilor – probleme cu care Bitcoin se confruntă și în prezent. Ver și-a susținut punctul de vedere motivând că multe companii mari, dar și investitori, s-au îndepărtat de moneda digitală din cauzele de mai sus.

roger_ver_si_samson_mowRoger Ver și Samson Mow (CEO-ul companiei Blockstream și adept al SegWit și Lightning Network), în timp ce dezbat despre scalarea Bitcoin

“Din postura de om cu 15 ani de experiență în scalarea rețelelor enterprise înainte de a mă implica în Bitcoin, sunt ferm convins că rețeaua poate administra astăzi blocuri mai mari de 2 MB”, a afirmat Ver. Mai mult, el a mers până acolo încât a spus că “o dimensiune a blocurilor de 20, 30, 40, sau chiar 50 MB ar fi potrivită”. Celor care cu criticat această idee le-a răspuns că blocurile de dimensiuni mai mari nu ar fi implementate imediat.

Cheia, conform opiniei lui Ver, este de a face astfel încât Bitcoin să fie scalat în funcție de cererile clienților. Temându-se de consecințe negative în cazul în care Bitcoin ar fi continuat cu blocurile de 2 MB, intențiile lui Ver au fost de a nu-i lăsa pe utilizatori să se îndepărteze de Bitcoin datorită problemelor de scalare. De asemenea, el a fost apăsat și de faptul că “echipa actuală de dezvoltare (n.r. de la Bitcoin Core) nu pare să realizeze și nici să-i pese. Unii chiar i-au sfătuit pe oameni să apeleze la cardurile de credit în loc de Bitcoin, în cadrul unei întâlniri la Silicon Valley, la începutul anului”.

Punctele de vedere ale lui Ver au strâns însă și multe critici. Unii au spus că minerii cu conexiuni puternice ar avea mai multe șanse de a crea blocurile de dimensiuni mari. De asemenea, au fost și voci care au afirmat că prin încărcarea completă cu tranzacții a blocurilor, unii mineri ar putea avea avantaje în plus față de alții.

În plus, devotamentul enorm al lui Ver față de Bitcoin a luat-o de la un punct într-o direcție nedorită. Bryan Bishop, dezvoltator Bitcoin în cadrul LedgerX și membru al Bitcoin Core, a spus că se simte “deranjat de faptul că unii consideră că este trădare menționarea unor sisteme diferite de Bitcoin, care ar putea rezolva problemele pe care Bitcoin nu le poate remedia”. Afirmația a fost expusă la întâlnirea din Silicon Valley, când Bishop a fost rugat să comenteze opiniile lui Ver referitoare la utilizarea cardurilor de credit. În plus, criticii s-au legat și de timpul de 10 minute pentru confirmare a tranzacțiilor, dar și de faptul că sistemul peer-to-peer al Bitcoin nu este o soluție pentru cumpărături la unele magazine, cum ar fi cele de construcții. În fond, exact pentru asta este recunoscut Ver: pentru inflamarea spiritelor cu declarații controversate.

Bitcoin Cash

Problemele lui Ver cu echipa Bitcoin Core, dar și cele determinate de scalarea Bitcoin l-au împins într-un final să susțină și să promoveze bifurcarea hard a lanțului, din care a luat naștere un altcoin numit Bitcoin Cash (BCH), despre care Roger Ver spune că este adevăratul Bitcoin. În prezent, el este CEO-ul site-ului Bitcoin.com și a achiziționat recent contul de Twitter @bitcoin, de care se folosește pentru a promova în continuare ideea că Bitcoin Cash este adevăratul Bitcoin. Aceste mișcări au fost primite însă cu multă ostilitate, el fiind acuzat că ar încerca să inducă publicul în eroare cu privire la noua monedă digitală.

bitcoin_cash_features

Lupta dintre Bitcoin și Bitcoin Cash, precum și dezbaterile despre scalare continuă să scindeze comunitatea, iar la orizont nu se vede niciun semn despre cum își vor urma cursul cele două monede, în condițiile în care într-o barcă sunt adepții blocurilor mari, iar în cealaltă se află cei care propun diverse soluții de scalare, cum ar fi Lightning Network.

roger_ver_bcashRoger Ver, ajuns la pierderea controlului datorită termenului “Bcash”

Cetățenia americană

Printre numeroasele acțiuni controversate ale lui Ver se numără și cea referitoare la cetățenia sa americană. Fiind nesatisfăcut de faptul că este obligat să plătească taxe în S.U.A. deși trăiește în afara granițelor țării, el a renunțat la cetățenia americană devenind, din 2014, cetățean al St. Kitts and Nevis, un micuț stat din Caraibe. Din acest motiv, el a avut probleme serioase cu viza când a încercat să ajungă la o conferință care avea loc la Miami, deoarece el “nu a putut demonstra suficient de bine că legăturile cu orice alt stat din afara S.U.A. ar fi fost destul de puternice încât să nu rămână în S.U.A.”. După a treia tentativă în decurs de opt zile de a reintra în țara în care s-a născut, el a postat pe Twitter că “nu a demonstrat că are legături suficient de puternice în afara S.U.A.” și că ar fi “intenționat în secret să trăiască în S.U.A.”. Într-un final a reușit să intre pe teritoriul american, însă aceste bizarerii sunt emblematice pentru stilul de viață al lui Ver și pentru personalitatea acestuia. Mai precis, oriunde merge, este înconjurat de controverse.

O altă predicție a lui care a iscat multe discuții a fost aceea că Ethereum va reuși să depășească market cap-ul Bitcoin, pentru a deveni moneda digitală numărul unu în lume. Conform lui Ver, Ether este pe cale de a întrece Bitcoin; în plus, dacă își va dubla market cap-ul încă o dată, chiar va depăși Bitcoin, în condițiile în care cel din urmă va stagna. Va trece mult timp pentru a vedea dacă această predicție se va și adeveri, însă Ver a și identificat unele avantaje pe care Ethereum le are asupra rivalului Bitcoin: este mai ieftin de utilizat și confirmările tranzacțiilor au loc mai rapid. În plus, Ver a spus că este impresionat și de dezvoltatorii Ethereum, în special de decizia de a trece la algoritmul Proof of Stake. Deși criticii lui Ver spun despre el că este un om fals, părerile sale au în continuare greutate în lumea crypto.

Concluzii

Volatilitatea din lumea crypto înseamnă că predicțiile apar și dispar, însă Roger Ver rămâne un personaj cheie în domeniu. Fie datorită pățaniilor din trecut, fie din cauza afirmațiilor care au aprins publicul, opinia lui Ver este una de luat în seamă și are puterea de a influența piața. Indiferent de cum este perceput, Ver va rămâne în peisaj, așa că trebuie să ne obișnuim cu asta.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...