Loading Posts...

Lui Ross Ulbricht i s-a respins apelul la Curtea Supremă

ross_ulbricht_curtea_suprema

După cum Gazeta Bitcoin a anunțat încă din decembrie 2017, Ulbricht intenționa să se adreseze Curții Supreme de Justiție, instanță care poate decide dacă un proces anterior a fost sau nu echitabil. Însă aici nu sunt acceptate toate dosarele cu astfel de plângeri. Din nefericire pentru fostul proprietar al pieței negre Silk Road, Curtea Supremă nu a luat în considerare demersul acestuia, iar cei implicați așteaptă acum motivarea deciziei.

Ulbricht a fost arestat în octombrie 2013 la biblioteca Glen Park Branch din San Francisco, iar viața sa a devenit subiect de film. În timpul procesului, procurorii au susținut că la vremea respectivă Ross era în discuții cu un agent ascuns al FBI și totodată opera site-ul cu ajutorul unui laptop, sub pseudonimul “Dread Pirate Roberts”. Printre probele adunate de pe calculatorul lui Ulbricht s-au numărat convorbirile și jurnalul acestuia, dar și fișiere care conțineau date financiare ale Silk Road din intervalul 2011 – 2013.

Avocatul lui Ulbricht a insistat pe ideea că acesta nu era cel pe care îl căutau oamenii legii. El a admis că Ulbricht a creat Silk Road ca pe un “experiment economic”, însă a menționat că ulterior clientul său a predat site-ul altei persoane, deoarece lucrurile deveneau “prea haotice”. Avocatul a pledat pe ideea că adevăratul Dread Pirate Roberts este în continuare liber, iar Ulbricht pur și simplu este cel care are de tras ponoasele.

Juriul nu a fost însă convins. Ulbricht a fost găsit vinovat de implicare în trafic cu droguri pe Internet, întreprindere de acțiuni criminale, favorizare a traficului de narcotice, spălare de bani și acces neautorizat al informațiilor digitale, și a fost condamnat pe viață. Ulbricht a contestat decizia la Curtea de Apel, însă și acest demers a fost respins de instanță, în anul 2017.

Ulbricht a încercat anul trecut în decembrie să deschidă un nou proces la Curtea Supremă, pe baza amendamentelor 4 și 6 ale constituției S.U.A., invocând drepturi care i-ar fi fost încălcate. El a spus că în timpul investigației și al condamnării sale, oamenii legii i-au sechestrat datele de pe laptop fără a avea și mandat judecătoresc, dar și că judecătorul desemnat i-a impus o “sentință absurdă” datorită unor informații conform cărora el ar fi încercat să angajeze un asasin plătit – infracțiune de care nu a fost acuzat niciodată.

Încercările lui Ross de a prezenta cazul înaintea Curții Supreme au fost sprijinite de mai multe organizații, printre care Gun Owners of America, National Lawyers Guild și Reason Foundation.

În cadrul unui proces recent – care implica locații stocate și obținute de la operatorii de telefonie mobilă – Curtea Supremă a decis că al patrulea amendament le oferă oamenilor “speranțe legitime la intimitate” în ceea ce privește datele personale, chiar dacă ei le oferă voluntar entităților terțe. Această decizie le-a dat încredere susținătorilor că dosarul lui Ross ar putea fi măcar luat în considerare de Curtea Supremă, însă, după cum se vede, aceste speranțe s-au prăbușit iar Ulbricht este obligat să-și ispășească sentința mai departe.

Conform BitcoinMagazine, contul de Twitter @free_ross a postat imediat după luarea deciziei următorul mesaj: “Curtea Supremă i-a respins în această dimineață petiția legitimă lui #RossUlbricht deși a aplicat-o în procesul Carpenter. Este un NU împotriva intimității pe Internet și împotriva cazului lui Ross. Este devastator. #freeross”.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...