Loading Posts...

HBO a fost atacat de hackeri. Infractorii cibernetici solicită răscumpărări de 6 milioane de dolari în Bitcoin

Postul HBO a fost luna trecută sub lumina reflectoarelor, datorită lansării sezonului șapte din serialul Game of Thrones. Însă, în timp ce Queen Daenerys încearcă să cucerească Westeros, HBO poartă bătălii pe alte fronturi, anunță Bitcoinist.com.

Furtul de episoade din GoT

La finalul lui iulie, postul HBO a anunțat că a fost supus unor atacuri cibernetice. Hackerul (sau hackerii) s-a lăudat că a reușit să fure 1.5TB de date, inclusiv tot scenariul sezonului șapte din Game of Thrones. Au fost furate și episoade din alte show-uri difuzate de HBO, cum ar fi Ballers și Room 104, acestea putând fi oricând postate online de hackeri.

În urmă cu trei zile, hackerul cu pseudonimul “Mr. Smith” a postat pe Internet un calup de fișiere furate de pe serverele HBO. Printre ele se numărau script-urile următoarelor cinci episoade din Game of Thrones și mii de emailuri din inbox-ul lui Leslie Cohen, vicepreședintele departamentului de Filme de la HBO. În plus, pe lângă publicarea fișierelor companiei, au apărut și informații confidențiale ale starurilor din Game of Thrones, inclusiv numerele de telefon și adresele de domiciliu.

Războiul împotriva pirateriei

HBO luptă demult împotriva pirateriei digitale, iar Game of Thrones a înrăutățit situația. Show-ul este adorat de oameni din întreaga lume, iar mass media îi acordă săptămânal expunere, pentru fiecare episod lansat. Problema este că HBO limitează practic accesul la serial tuturor celor care nu sunt abonați. Mulți ar dori să poată viziona serialul, să înțeleagă de ce este lumea extaziată când vine vorba de Game of Thrones, dar nu sunt de acord cu plata unui abonament întreg pentru a urmări un show de televiziune.

Aceasta nu este prima oară când GoT se află în atenția infractorilor cibernetici. În 2015, imediat după lansarea celui de-al cincilea sezon, patru episoade (dintr-un total de zece) care erau planificate să apară în următoarele luni, au fost furate și postate online. Conform  datelor oferite de TorrentFreak, Game of Thrones este show-ul de televiziune cel mai piratat din 2014, cu 8.100.000 de download-uri ilegale. Mai mult, depășește serialul de pe locul doi din acest top cu 3.300.000 de download-uri.

Într-un video adresat către Richard Plepler, CEO al HBO, “Mr. Smith” a amenințat că va mai publica și alte date furate, dacă nu i se va plăti o răscumpărare. Deși nu a fost precizată o sumă anume, lui Plepler i s-a cerut “salariul pe șase luni în Bitcoin”, adică aproximativ șase milioane de dolari. HBO nu a comentat deloc despre cum a răspuns la amenințarea hackerului.

Cum vi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin vă invită să ne scrieţi un comentariu pe iBitcoin.ro!

1
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...