Loading Posts...

Goldman Sachs cumpără exchange-ul Poloniex

goldman sachs_poloniex

Banca Goldman Sachs achiziționează indirect casa de schimb valutar crypto Poloniex, prin intermediul start-up-ului Circle Internet Financial Ltd.

Despre interesul manifestat de Goldman Sachs pentru criptovalute am mai scris în trecut (detalii aici și aici). Între timp, banca a trecut la fapte, reușind achiziția unuia dintre cele mai cunoscute exchange-uri. Acest lucru a fost realizat cu ajutorul unei companii pe care banca le deține în portofoliu.

Termenii tranzacției nu au fost dezvăluiți. Conform publicației Fortune, se pare că ar fi vorba de o sumă de 400 milioane de dolari, informația fiind furnizată de o sursă sub protecția anonimatului. Poloniex ocupă locul 14 pe CoinMarketCap și activează pe piață din ianuarie 2014.

Aplicația de mobil Circle permite transferuri instantanee ale banilor. Compania oferă și servicii de trading, rulând lunar tranzacții crypto în valoare de 2 milioane de dolari, acestea fiind efectuate în general de instituții mari interesate să vândă și să cumpere, informează Bloomberg. Pentru tranzacțiile tradiționale, suma minimă se ridică la 250.000$. Circle oferă de asemenea și o aplicație mobile destinată celor care doresc să investească în active crypto.

Poloniex este disponibil în peste 100 de țări, iar Circle intenționează să mărească numărul acestora, afirmă cei doi co-fondatori ai start-up-ului, Sean Neville și Jeremy Allaire. Circle va îmbogăți și numărul criptovalutelor listate și va experimenta și schimburile crypto cu dolari, euro și lire sterline – valute care sunt acceptate deja de aplicația mobilă.

“Dorim să dezvoltăm platforma Poloniex peste nivelul unui exchange de active crypto. Ne gândim la o piață cu mai multe nișe, unde se va opera cu active de diverse valori: bunuri fizice, acumulări de fonduri și capital privat, imobiliare, lucrări de artă, muzică, literatură, dar și servicii de leasing, împrumuturi, futures și altele”, au transmis Neville și Allaire.

Uniunea dintre cele două companii va concura cu furnizorii mari de portofele și cu exchange-urile majore, cum ar fi Coinbase. Parteneriatul are loc într-o perioadă în care start-up-urile și corporațiile încearcă să se decidă dacă intră sau nu pe segmentul crypto. Dacă multe dintre ele lucrează cu tehnologia Blockchain de ani buni, în ceea ce privește criptovalutele există multă ezitare, datorită volatilității ridicate și a ideii preconcepute că monedele digitale sunt folosite de infractori.

Conform Crunchbase, Circle a avut parte de o infuzie de capital de aproape 140 de milioane de dolari primiți de la Goldman Sachs, General Catalyst și IDG Capital Partners. Despre Poloniex însă nu există nicio informație în acest sens.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

3
WowWow
0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...