Loading Posts...

Facebook blochează reclamele la Bitcoin, criptovalute și ICO-uri

facebook_blocheaza_industria_crypto

Rețeaua de socializare va interzice toate reclamele crypto. Acestea vor fi blocate atât pe Facebook, cât și pe Instagram. Decizia a fost luată datorită numeroaselor înșelătorii.

Lumea crypto se aseamănă cu Vestul Sălbatic. Și se pare că Facebook s-a săturat.

Conform Business Insider, platforma de socializare a anunțat marți că va interzice toate reclamele referitoare la Bitcoin, ICO-uri sau alte monede digitale.

Vor fi considerate prohibitive “produsele financiare și serviciile care sunt în mod frecvent asociate cu materialele promoționale care induc în eroare, cum ar fi opțiunile binare, ICO-urile și criptovalutele”.

Interdicția acoperă un spectru larg, dar Facebook spune că este ceva intenționat.

Bitcoin și celelalte monede digitale sunt un subiect fierbinte în această perioadă, dar lumea crypto este împânzită de scam-uri, fraude sau alte pericole.

De exemplu, zilele acestea SEC a închis ICO-ul AriseBank pentru fraude, după ce promotorii reușiseră să strângă 600 de milioane de dolari. În plus, exchange-ul japonez Coincheck a fost ușurat de hackeri cu jumătate de milliard de dolari în NEM.

Un purtător de cuvânt al Facebook a transmis presei că noua regulă va bloca toate reclamele referitoare la criptomonede, nefiind vizate doar cele prin care se vând monede digitale. Cu alte cuvinte, nu vor mai apărea reclame la portofele și nici la riguri de minat Ethereum.

Rob Leathern, director de dezvoltare în cadrul Facebook, a scris pe blog că este posibil ca într-un viitor să fie ajustată noua procedură, astfel încât să fie permise totuși reclamele crypto la produse legitime.

“Dorim ca oamenii să poată descoperi și învăța în continuare despre produsele și serviciile noi prin intermediul Facebook, dar fără a mai exista pericolul de înșelătorie și deziluzie. Desigur, există multe companii de bună credință care postează reclame la opțiuni binare, ICO-uri și criptovalute. Această regulă acoperă în mod voit un spectru larg, iar noi vom încerca să depistăm cât mai bine reclamele înșelătoare. Această măsură se va aplica pe toate platformele noastre, incluzând Facebook, Audience Network și Instagram. Vom revizui această regulă în condițiile în care vom primi semnale pozitive”.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

3
WowWow
1
HeartHeart
0
HahaHaha
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...