Loading Posts...

Estimări Goldman Sachs: Bitcoinul va costa 4000$ în 2017

Sheba Jafari, director de strategie în cadrul companiei de investiții Goldman Sachs, a transmis către Business Insider că se așteaptă ca prețul Bitcoinului să ajungă la 4000$ până la finalul anului.

Analizele tehnice asupra trendurilor criptomonedei sunt deseori lipsite de acuratețe datorită numărului mare de variabile.

CoinTelegraph ne prezintă câteva motive pentru care afirmațiile lui Jafari s-ar putea adeveri:

  • Coreea de Sud ar putea legaliza Bitcoinul în 2017
  • Japonia a eliminat taxarea Bitcoinului, ceea ce favorizează creșterea numărului de tranzacții
  • China va legaliza în curând Bitcoinul și Ethereumul
  • O corecție majoră a pieței a avut loc deja, iar acum prețurile sunt iarăși în creștere
  • Activarea SegWit este iminentă.

În general, Bitcoinul se află într-un moment optim privit din perspectiva adopției la nivel global și a creșterii numărului de utilizatori. Pe parcursul anului trecut, platformele de portofele electronice Coinbase și Blockchain au înregistrat zeci de milioane de utilizatori noi din țări ca Japonia, China, Coreea de Sud, S.U.A. și Australia. Companiile intenționează să implementeze proceduri mai eficiente pentru utilizatori, trader și firme.

Referitor la situația actuală a Bitcoinului și la dezvoltarea rapidă a industriei, Jafari crede că prețul monedei va atinge curând valoarea de 3915$, ceea ce ar adăuga 22 miliarde de dolari la market cap. După alte două perioade de creștere și eventual o corecție minoră, Jafari estimează că market cap-ul monedei digitale va crește cu 53%:

“Din punctul în care ne aflăm acum, există posibilități reale ca prețurile să ajungă în jurul a 3915$. Va dura însă până vom ajunge acolo”.

Factorii care cresc prețul Bitcoinului

Cererea de monedă crește exponenţial din mai multe cauze. Utilizatorii au început să adopte masiv criptomoneda. Comercianții au început să accepte plățile cu Bitcoin. Mai multe state intenționează să reglementeze un cadru legal pentru funcționarea criptovalutei, și astfel să atragă publicul, traderii și investitorii spre acest sector.

În Japonia, Bitcoinul a devenit deja o valută importantă, fiind acceptat de unele dintre companiile mari ale țării. Printre acestea se numără cel mai mare retailer de electronice din stat – compania Bic Camera, sau GMO Group – o multinațională cu afaceri de ordinul miliardelor de dolari. Operatorul POS AirRegi ar putea implementa în această toamnă plata cu Bitcoin, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor putea plăti cu criptomonedă la mii de cafenele, restaurant sau shop-uri.

Atât Australia cât și Japonia au eliminat recent dubla impozitare pentru Bitcoin. Utilizatorii pot cumpăra și vinde acum în condiții mai avantajoase. Coreea de Sud și China urmează să adopte criptomoneda ca mijloc oficial de plată, ceea ce va conferi un mediu mai prietenos companiilor și start-up-urilor.

Coreea de Sud este foarte decisă să legalizeze Bitcoinul în lunile următoare. Mișcarea se va realiza cu ajutorul lui Park Yong-jin, reprezentantul Partidului Democrat, care se află la guvernare. Odată ce autoritățile vor acorda statutul legal Bitcoinului, piața de exchange locală probabil că va exploda. Adopția la nivel naţional precum și mediatizarea vor crește la alt nivel.

Tinând cont de toți acești factori și de asemenea și de momentul oportun pe care îl traversează moneda, analiștii se așteaptă ca prețurile să intre în zona de 4000$.

Cum vi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin vă invită să ne scrieţi un comentariu pe iBitcoin.ro!

2
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...