Loading Posts...

Despre Zcoin și Zilliqa

zcoin_vs_zilliqa

Zcoin (XZC) – tranzacții digitale anonime

Zcoin este o moneda digitală care folosește protocolul Zerocoin pentru efectuarea de tranzacții anonime. Acest protocol apelează la tehnologia zero-knowledge proof pentru a garanta anonimitate utilizatorilor.

Protocolul Zerocoin a fost creat în 2013 și a fost conceput inițial ca o extensie pentru Bitcoin. Zero-knowledge proof este o metodă prin care se poate demonstra ceva, fără a dezvălui date, scopul fiind de a oferi tranzacții securizate și anonime. Realizarea de tranzacții în cadrul rețelei presupune trei pași:

Generarea de monede: mai întâi trebuie selectat numărul monedelor care vor fi generate. Ulterior, o cantitate echivalentă de monede vechi din cont va fi “arsă” criptografic, iar contul va fi creditat cu noile monede, care nu au istoric.

Cheltuire: noile monede pot fi cheltuite în mod anonim, întrucât nu cu niciun fel de istoric în spate.

Repetarea pașilor de mai sus: utilizatorii pot relua de câte ori vor generarea și cheltuirea de monede.

Zcoin a fost lansat publicului în septembrie 2016 de către Poramin Insom, fondatorul și dezvoltatorul șef al proiectului.

Zcoin este departe de a fi singura companie care oferă o monedă orientată spre anonimizare. Printre rivalii de seamă se numără Monero, Zcash, Komodo, Nav Coin, Verge, PIVX și Dash.

Zilliqa (ZIL) – rezolvarea problemelor de scalare

Zilliqa (ZIL) este o inițiativă care încearcă să rezolve problemele legate de scalarea Blockchain. Moneda ZIL este utilizată pe platformă pentru plata tranzacțiilor și pentru efectuarea contractelor smart.

Creat în iunie 2017 de niște academicieni, proiectul a fost conceput pentru a administra procesarea masivă de date, fără a compromite eficiența rețelei. Echipa de dezvoltatori afirmă că a rezolvat acest aspect prin utilizarea unui model numit sharding.

Caracteristici

Sharding: este o teorie conform căreia pe măsură ce mai multe noduri aderă la rețea, crește numărul de tranzacții pe secundă în Blockchain. Conform unui test recent. Rețeaua Zilliqa suportă 1389 tranzacții pe secundă, cu mult mai mult față de Bitcoin, care poate valida doar șapte tranzacții pe secundă.

Model hibrid de consens: prima metodă de validare este mecanismul Proof of Work. După ce un nod a fost verificat, el este asignat unui shard. Ca o măsură suplimentară de protecție, Zilliqa utilizează și modelul de consens numit Byzantine Fault Tolerance.

Aplicații descentralizate și contracte smart: dezvoltatorii au pus la dispoziție utilizatorilor și posibilitatea de a încheia contracte smart. Chiar dacă acestea consumă cantități mari de date, modelul sharding este construit astfel încât viteza tranzacțiilor să nu aibă de suferit.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...