Loading Posts...

Cine este balena care a dus la prăbușirea prețului Bitcoin în 2018 // Posibile motive pentru deprecierea de ieri

Unii în continuare nu cred că piața crypto poate fi manipulată de unii jucători mari – așa-numitele “balene” – care fac pump and dump după bunul plac. Este foarte probabil ca acești sceptici să nu fi auzit încă de Nobuaki Kobayashi.

Balena din Tokyo

Nobuaki Kobayashi este un procuror din Tokyo, care întâmplător sau nu, se ocupă de dosarul de faliment al defunctului Mt. Gox – exchange-ul japonez care a apelat la protecțiile legale pentru companiile aflate în faliment, după ce a “pierdut” în mod misterios 850.000 BTC. Gazeta Bitcoin a mai scris în trecut despre această casă de schimb valutar, care la vremea respectivă era cea mai mare din lume (aici și aici).

Miercuri, Kobayashi a dezvăluit că a vândut Bitcoin și Bitcoin Cash în valoare de 400 mil. USD din septembrie 2017 și până în prezent. Coincidență sau nu, febra crypto a început să se intensifice exact anul trecut în septembrie.

Kobayashi mai are în posesie echivalentul în BTC și BCH a 1.9 mild. USD, informează Bitcoinist.com, și intenționează să vândă în continuare pentru a putea returna banii creditorilor casei de schimb. Orientativ, dacă ar fi vorba strict de BTC, ar însemna că procurorul deține aproximativ 180.000 BTC.

tweet_yuji_nakamura

Deloc surprinzător, strategia de vânzare adoptată de Kobayashi s-a limitat la a obține cel mai bun preț posibil.

Conform surselor Bloomberg, se pare că procurorul a vândut la un preț mediu de aproximativ 10.500$ pentru un BTC.

Legătura dintre o companie britanică și criptomonedele furate de la Mt. Gox

O investigație a postului BBC Radio 4 a condus la o firmă din Marea Britanie care ar fi încercat să spele 650.000 BTC furați de la Mt. Gox.

Cei care au realizat ancheta susțin că aproape jumătate din fondurile furate de la exchange-ul japonez au ajuns la casa de schimb BTC-e, care se pare că este condusă de compania britanică Always Efficient LLP. Nu se știe însă nimic despre proprietarul acestei firme. Always Efficient este o companie înregistrată cu forme legale, are sediul în estul Londrei, însă la această adresă figurează mai multe firme suspectate de spălare de bani.

mt.gox

Duncan Hames, unul dintre conducătorii organizației Transparency International, care are ca obiect de activitate lupta împotriva corupției, crede că totul este cusut cu ață albă:

“Cei care spală bani creează o rețea de companii, prin care se adaugă mai multe straturi între infracțiunea originală și tentativa de a infiltra roadele infracțiunii în economie. Pur și simplu realizează mai multe tranzacții fictive pentru a pierde urma banilor”.

Bitcoin se devalorizează cu 10% datorită zvonurilor despre un hack la exchange-ul Binance

Desigur, vânzările masive întreprinse de procurorul japonez au inflențat valoarea Bitcoin. Însă ieri am asistat la o prăbușire subită a prețului cu 10%.

Bitcoin a atins ieri un minim al ultimelor 10 zile (9400$ la Bitfinex), după ce casa de schimb valutar Binance a blocat retragerile din cauza unor “vânzări neautorizate”.

Conform Ccn.com, se pare că deprecierea de 10% a fost determinată de zvonurile care au apărut pe Internet despre un atac al hackerilor asupra Binance, unul dintre cele mai mari exchange-uri din lume.

“Ce p… se intâmplă?! Binance tocmai mi-a vândut toți altcoinii la prețul pieței și am rămas doar cu Bitcoin!”, este mesajul indignat postat de un utilizator pe pagina de Reddit a exchange-ului. “Mi-a fost contul spart de hackeri sau este o problemă cu boții (n.r. de trading) ai Binance?”. Ceilalți utilizatori au împărtășit aceleași îngrijorări.

Un reprezentant al casei de schimb a declarat că sistarea retragerilor este una temporară și a insistat pe ideea că păgubiții ar fi utilizat în mod nefericit anumite API-uri (niște boți de trading). Purtătorul de cuvânt a negat vehement ideea unui hack.

“Investigăm problemele raportate de unii utilizatori cu privire la fondurile deținute. Cunoaștem problema și lucrăm la rezolvarea ei chiar în momentul vorbirii.

Momentan, victimele confirmate au utilizat API-uri (pentru boți de trading sau acțiuni similare). Nu este niciun semn că platforma ar fi fost compromisă”.

La ora redactării articolului, prețul Bitcoin este de aproximativ 9.700$.

bitcoin_chart

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

3
HeartHeart
2
WowWow
1
HahaHaha
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...