Loading Posts...

CCF propune Ministerului de Finanțe modificarea impozitării crypto

camera_consultantilor_fiscali

Camera Consultanților Fiscali a propus Ministerului de Finanțe un regim fiscal clar și coerent în zona crypto.

În prezent, impozitarea se aplică pe venitul total obținut, fără a se ține cont de costul de achiziție.

Ministerul ar urma să discute această propunere în contextul modificărilor Codului fiscal și al celui de procedură fiscală, care vor avea loc în toamnă, informează HotNews.

“Acum interpretarea (n.r. legislativă) pare a fi că impozitul se aplică la total venit obținut. Adică dacă cineva vinde o sumă de lei de 100, de exemplu, ar plăti 10 lei din 100 de lei. Ar plăti, practic, considerând că această sumă se încadrează la categoria alte venituri din Codul fiscal, 10% din suma totală. Poate că acea persoană a cumpărat acele criptomonede cu 95 lei, a câștigat 5 lei, dar impozitul, de fapt, e de 10 lei. Nu e logic. Până la urmă are de plătit impozit mai mult decât câștigă. Ar trebui creat un mecanism prin care să se țină cont de acest cost”, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.

Tot mai multe persoane încep să realizeze tranzacții crypto. Sumele rulate sunt tot mai mari și este nevoie de o legislație clară în acest segment.

Deși în restul lumii autoritățile sunt implicate serios în reglementarea domeniului crypto, în România lucrurile stagnează. Nici fiscul, nici BNR nu s-au pronunțat până în prezent asupra unor instrumente de reglementare. Singurele poziții oficiale au constat în cele două communicate ale BNR, la intervale de câțiva ani, pe care Gazeta Bitcoin le-a prezentat aici.

“La nivel de lege trebuie să existe o reglementare clară. Există acum niște interpretări de la autoritățile fiscale, însă ele au tot fluctuat în timp de la a spune că nu se pronunță, că nu știu ce tip de instrumente sunt, până la a spune că sunt de natura altor venituri, ceea ce generează o serie de probleme. Acestă plată a impozitului la total venit, atâta vreme cât discutăm de niște tranzacții care au și un cost în spate, de multe ori face ca impozitul să fie mai mare decât câștigul obținut din tranzacție, ceea ce până la urmă nu e normal”, a mai adăugat Manolescu pentru HotNews.

Cum ţi s-a părut acest articol? Gazeta Bitcoin te invită să ne scrii un comentariu pe iBitcoin.ro!

1
HeartHeart
0
HahaHaha
0
WowWow
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Gazeta Bitcoin

Redacția de știri.

Leave a Reply

Loading Posts...